Monarhie sau republică ?

Este destul de limpede că avânturile pre-electorale de care dădea dovadă fostul preşedinte au slăbit întrucâtva, acum după consumarea scrutinului. Influenţele mogulilor, eliminarea imunităţii pentru demnitari, parlamentul unicameral, măsurile anticriză sau pensiile speciale … tot atâtea poveşti pe care unii chiar le-au luat în serios. Sunt sigur că seara, înainte de culcare, actualul preşedintele râde de se prăpădeşte amintindu-şi de încrâncenarea cu care clasa politică dezbătea subiectele propuse.

Dincolo de aceste dispute sterile, statul român continuă să aibe o problemă majoră: Constituţia. Specialişti sau profani, oameni de rând sau bogătani, cam toată lumea este de acord că legea fundamentală a fost prost croită încă din anii 90 şi că nici modificarea din 2003 nu a ajutat prea tare. Lista defectelor nu este foarte lungă, dar fiecare dintre ele necesită o dezbatere atentă, mai ales că atmosfera de gherilă dintre instituţiile româneşti ne face pe toţi să pierdem, nu doar noi între noi ci şi în raport cu alte state sau cu instituţii internaţionale.

Ca să dau şi câteva exemple, o nouă Constituţie ar trebui să reglementeze mai precis raporturile dintre Preşedinte şi Guvern ba chiar şi între Guvern şi Parlament. De asemenea, ar trebui să dispună asupra bicameralismului ca instrument al democraţiei, să îmbunătăţească structura administrativ-teritorială a ţării. Poate că mai este necesară şi reconfigurarea mecanismelor de punere în aplicare a legii precum şi o dezbatere serioasă, nepartizană despre democraţia populistă exercitată prin referendum.

Dar, în mai mare măsură decât toate acestea, este necesară şi opţiunea către formula de conducere a statului. Şi nu mă refer aici la draga de dezbatere între republica prezidenţială vs. cea parlamentară, ci la un demers bazat pe informare nepartizană şi pe responsabilitate: ce trebuie să fie de aici înainte România ? Ca şi până acum, o republică în versiune revăzută şi adăugită de fraţii, verii şi nepoţii celor care au şi înfiinţat-o, în decembrie 1947 ? Sau o Monarhie Constituţională, care va reda ţării noastre demnitatea europeană pierdută sub ameninţarea sovietică ?

Desigur, clarificarea acestei opţiuni nu poate fi făcută organizând luna viitoare un referendum de tip „Băsescu”. Avem această experienţă şi am văzut ce înseamnă: înverşunarea unora împotriva celorlalţi şi dezinformări crase pe care o mână de oameni vicleni le administrează fără complexe unei majorităţi prea puţin preocupată de cultură instituţională sau de valori europene.

Dimpotrivă, va fi nevoie de un efort colectiv, întins peste mai mulţi ani, ani în care să se vorbească cinstit despre avantajele şi dezavantajele celor două sisteme.

Cred că o dezbatere corectă poate ajuta România să ia o decizie corectă, chiar dacă lucrul acesta nu s-a mai întâmplat până acum. Constituţia din 1948 nu a fost altceva decât o lege încropită la repezeală, pentru a justifica decizia frauduloasă de abolire a Monarhiei. Despre cele care au urmat, în 1952 şi 1965 putem să spunem multe, dar nu poate să aibă nimeni pretenţia că ar fi fost precedate de vreo tentativă de dezbatere în afară de cele organizate mai întâi de propaganda sovietică, apoi de oamenii muncii de la oraşe şi sate. Nici elaborarea şi adoptarea Constituţiilor post-decembriste nu şi-au făcut vreo glorie din deliberări sau discuţii, în care teme obligatorii pentru o lege fundamentală să fie examinate corect şi fără partizanat politic. Să ne amintim că cea din 1991 s-a adoptat de o Românie hipnotizată de trecerea de la epoca de aur a lui Ceauşescu la epoca de salam a lui Ion Iliescu, iar cea din 2003 … nu mai zic nimic, am să amintesc doar că într-un sat din Dolj – Mischii se numeşte – excesul de zel al militanţilor pesedişti a făcut o prezenţă la vot de peste 100 %, sfidând bunul simţ, legea, ba chiar şi matematica.

Iată deci o temă generoasă, care nu va putea lipsi din discuţiile ce vor urma având ca scop nobila cauză a modificării Constituţiei. Ba mai mult decât atât, după atitudinea actorilor care vor intra pe această scenă, eu unul îndrăznesc să cred că ne vom lămuri şi care este la stânga şi care este la dreapta.

Voi nu credeţi ?

S-a făcut dreptate !

Dacă astăzi este 7 februarie – şi este ! – înseamnă că Băsescu a câştigat alegerile acum mai bine de două luni.

Cu toate astea, ieri seară trecând prin oraş dinspre Craioviţa către centru, ce-mi este dat să văd taman în intersecţia de la Billa ? Băsescu, pe un panou publicitar, cu capu-jos. Întreb şi eu pe unu-altu, de când datează comedia şi aflu că Băsescu tronează pe panoul cu pricina – normal ! – încă din campania electorală, doar că atunci stătea şi el ca omu’ – cu capu-n sus.

Privind cu nesaţ imaginea se nasc unele întrebări:

Pe banii cui stă expus panoul publicitar al preşedintelui în exerciţiu ? O fi ea criză, dar nu pot să cred că firma de publicitate nu a avut comenzi pentru panoul respectiv, timp de mai bine de două luni.

Cine s-o fi ocupat de montaj ? Este evident aici s-a muncit, cineva a trebuit să demonteze prelata tipărită din poziţia originală, pentru a o monta răsucită, aşa cum se vede în imaginea de faţă.

Indiferent care sunt răspunsurile la întrebări, un lucru este clar: aşa cum stă cu capul în jos, amintind de Mussolini, Băsescu ne dă şi speranţe de mai bine, nu doar de mai rău. Măcar în intersecţia de pe Severinului, s-a făcut dreptate.

Vin congresele !

Gata ! Toate cele trei partide importante sunt pregătite de luptă. Dacă ne gândim bine este normal să fie aşa. În definitiv, încăierarea electorală a luat sfârşit şi pentru toată lumea urmează momentul analizelor şi mai ales al concluziilor.

Chiar dacă PDL este cel mai important partid, pare să fie şi cel mai ezitant. Într-adevăr, mizele sunt mari pentru că noul congres ar trebui să lămurească probleme sensibile legate de reforma internă, dar şi de noile ierarhii care încercă a fi stabilite. Deocamdată taberele abia au început să se profileze. Sunt încă la faza în care Blaga îi arată muşchii lui Cristian Preda. Desigur, ştim cu toţii că în spatele lui Blaga stau Berceanu şi Videanu, după cum ştim că nici Cristian Preda nu vorbeşte fără voie de la Cotroceni. Dar toate astea vor face disputele şi mai interesante, mai ales că aşa-zişii-liberali grupaţi în poală la Stolojan vorbesc din ce în ce mai puţin şi au devenit din ce în ce mai sfioşi. E drept că Şeful cel Mare face naveta la Bruxelles, Flutur a fost surghiunit într-un judeţ din nordul ţării iar Stoica s-a plictisit şi el să propovăduiască unitatea dreptei printre atâţia adepţi ai stângii.

Pe de altă parte, Congresul PDL nu va avea de tranşat doar problemele de ierarhie, ci şi cele legate de o identitate politică dubioasă. Nu vreau să fiu maliţios, dar partidul lui Băsescu s-a afirmat ca partid de stânga, ba chiar pretendent în a fi membru al Internaţionalei Socialiste, pentru ca după succesul din 2004 să se revendice a fi un partid popular, deci de dreapta. În fine, după fuziunea cu PLD-ul lui Stolojan a devenit şi liberal. E drept că atunci nu a fost o chiar o fuziune ci mai degrabă o vulcanizare, însă prin această plimbare doctrinară, fostul Partid Democrat a dovedit o deosebită dezinvoltură în a se schimba doctrinele mai ceva decât Elena Udrea poşetele.

Probabil că tocmai pentru a mai reduce din confuzia susţinătorilor, în tot acest periplu doctrinar a existat şi o constantă, respectiv trandafirul socialist de pe siglă. Oricum, dacă era vorba de o persoană şi nu de un partid, PDL-ul de azi ar fi fost de mult calificat drept traseist politic.

Aşadar prognoza pentru Congres rămâne deocamdată în studiu. Îl vor mai accepta alde Blaga, Videanu, Berceanu pe Boc Preşedinte sau vor încerca să-şi impună omul lor, eventual chiar unul dintre ei ? Greu de spus acum.

Mergem mai departe la PSD şi constatăm că aici lucrurile sunt mai simple. Majoritatea liderilor importanţi, cu excepţia lui Geoană (dar acesta nu mai este un lider important ci doar un lider) sunt de acord că actualul preşedinte trebuie schimbat. Din această perspectivă, mai interesant este cum vor reuşi taberele din PSD să-şi producă şi să promoveze candidaţii. Povestea cu cele trei-zeci-şi-nu-ştiu-câte filiale care l-ar susţine pe Geoană nu minte pe nimeni, nici măcar pe Geoană însuşi care simte că pierde teren şi cere partidului dovezi de iubire.

Nici Miron Mitrea nu cred că poate convinge prea mulţi. Cu excepţia ieşirilor sale belicoase la adresa lui Geoană, fostul lider sindical nu s-a făcut remarcat prin ceva anume. Programul său este simplu: “Jos Geoană, sus Mitrea !” amintind de celebrul slogan vadimist. Acolo s-a văzut că nu este destul şi cred că aici se va întâmpla acelaşi lucru.

În schimb, gruparea lui Diaconescu pare să abordeze congresul cu maxim de calm. În plus Diaconescu a intrat în partid abia în anul 2002 fiind astfel genul de pesedist care nu mai are nimic comun cu generaţia anilor 90 şi care va fi intens sprijinit de curentul progresist din partid. Desigur şi la PSD este greu de dat un pronostic, dar fiind singurii care au anunţat o dată certă pentru congres, deznodământul va veni mai repede.

Spre deosebire de vâltoarea de la PDL sau de scandalul iminent de la PSD, la PNL este ceva mai linişte, chiar dacă şi aici toată lumea este de acord cu organizarea Congresului, mai ales că Statutul înseşi obligă la organizarea unui Congres în termen de şase luni de la Alegerile Prezidenţiale. Dar, în afară de chestiunile de procedură, la PNL mai este un motiv de linişte: puţini cred că este necesară schimbarea lui Crin Antonescu şi asta pentru că majoritatea sunt de acord că PNL a dovedit că are un candidat bun. Eu unul, sunt convins că dacă turul II se disputa de Antonescu şi nu de Geoană, Băsescu ar fi pierdut alegerile, aşa cum şi merita de altfel. Fără îndoială, alegerile prezidenţiale au fost un eşec pentru Geoană, dar un succes pentru Antonescu.

Pe de altă parte, oricât de bun ar fi un candidat, este nevoie şi de aparatul de partid fără de care o victorie de o asemenea anvergură este imposibilă. Aşadar, miza viitorului congres PNL va fi reforma şi organizarea partidului, astfel încât în următoarea rundă electorală potenţialul de dreapta din România să poată fi valorificat corect, de liberali.