Astăzi se celebrează 235 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii față de Imperiul Britanic. Dar 4 iulie 1776 este o dată de referință nu doar pentru istoria Statelor Unite ci și pentru istoria lumii. Spun asta, deoarece acum putem să apreciem curajul de care au dat dovadă semnatarii Declarației de Independență, dar pe atunci, o asemenea atitudine era considerată o trădare ce putea fi pedepsită prin moarte. În plus, pe lângă curaj, Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii au dat dovadă și de o viziune care s-a întins peste secole, căci statul creat de ei a devenit prima putere economică și militară a lumii.
Nu întâmplător, semnatarii Declarației au fost oameni de referință, membri importanți ai comunităților pe care le reprezentau. Printre cei care au semnat documentul, să-i amintim aici pe Benjamin Franklin – inventator și profesor, John Adams – profesor universitar și cel de al doilea președinte al Americii, Thomas Jefferson – filozof, fondator al Universității Virginia și cel de al treilea președinte american sau John Hancook – om de afaceri și unul dintre cei mai bogați americani ai acelor vremuri. Desigur, acestora li s-au alăturat și alții, mai puțin cunoscuți astăzi, dar având un numitor comun: cu toții erau mari proprietari, savanți, avocați de prestigiu, industriași.


In plus, am mai observat ca de ziua nationala a SUA, niciun american nu si-a fluierat vreun politician asa cum au facut-o sarantocii nostrii de pensionari militari de ziua nationala a Romaniei.
Dar Statele Unite au 235 de ani de democratie, noi avem doar 21 de ani de pseudo-democratie cu 3/4 din perioada condusi de urmasul PCR…
In fine, La Multi Ani America !!!
Corect, în 21 de ani am avut parte de 10 ani cu Iliescu și alți 7 cu Băsescu, deci 17 ani cu doi comuniști care provin din același PCR, rebotezat FSN.