Oare cine îşi mai aduce aminte de celebrul apel către lichele pe care Gabriel Liiceanu îl făcea în decembrie 1989, adică acum aproape 20 de ani ?

Eu unul îmi aduc aminte nu doar apelul ci şi convingerea pe care am dobândit-o aproape imediat, şi anume că destinatarii apelului – adică lichelele ! – se vor retrage, unul câte unul, poate nu imediat, dar măcar înainte de primele alegeri libere. Speram atunci că activiştii, securiştii şi alti mizerabili care ne stricaseră viaţa vor asculta spăşiti apelul aproape divin al lui Liiceanu şi vor face – unii ruşinaţi, alţii chiar împotriva voinţei lor – câţiva paşi înapoi pentru a se ascunde undeva, între pliurile istoriei.

Din pacate, asta nu s-a întâmplat. Acum, poate şi pentru că nu mai sunt la fel de naiv ca în 1989, rămân convins că sunt tot mai puţini cei care mai cred în puterea binelui de a învinge răul. Ba mai mult, mi se pare ca binele a ajuns să fie murdărit în fiecare zi, cu orice atingere, a oricărei întâmplări.

Lichelele de atunci nu numai ca nu s-au retras definitiv din viaţa publică, nu numai că nu au făcut nici măcar un singur pas inapoi. Nu, lichelele de atunci au făcut nu unul, ci mulţi paşi înainte. Lichelele de atunci şi-au facut propriul partid, apoi au invadat şi alte partide, ridicând apucături mizere precum minciuna, corupţia, trădarea sau hoţia la nivelul legilor după care nu se mai conduc doar pe ei, ci vor sa conducă şi ţara.

Deşi au fost în pericol, lichelele de atunci au supravieţuit şi ca într-un film de groază care se petrece într-o zonă îndepartată în timp şi spaţiu, au reuşit să îşi perpetueze specia. Şi-au plasat larvele unsuroase peste tot unde au putut, le-au îngrijit apărându-le (uneori cu greu) de excesele de moralitate sau de tentativele de curăţire şi în timp au produs o noua generaţie de lichele, mai crude, mai rapace, mai violente, într-un cuvânt mai perfecţionate.

Cum putem face lichelele sa plece ?

Anunțuri