O ştire de ieri zice că guvernul lu’ Boc ar vrea să pună pe liber jdemii de funcţionari publici. De ieri, în breasla acestora este mai rău decât în Rapsodia de toamnă a lui Topârceanu. Păpădiile de prin primăriile comunale şi-au pierdut puful, de parcă însuşi Blaga le aleargă cu ventilatorul. Ciulinii din marile primării sunt şi ei cuprinşi de panică: nu-şi mai găsesc locul şi se rostogolesc de la un serviciu la altul, doar-doar devin utili. La rândul lor, vrăbiile sar şi ele de prin şanţurile consiliilor judeţene şi înroşesc telefoanele cu centrul. Nici coţofana fără ocupaţie nu se lasă mai prejos ci lansează zvonuri, făcând senzaţie …

Lăsând gluma la o parte, măsura guvernanţilor va crea probleme pentru mai bine de o sută de mii inşi. Că le place sau nu, aceştia vor fi nevoiţi să renunţe la locurile de muncă, alăturându-se astfel corpului şomerilor poate deja prea numeros pentru actualul buget al României.

Pe de altă parte, ca în orice acţiune, există o parte bună, în care cineva câştigă, şi o parte mai proastă, în care altcineva pierde.

Ce e bun ? Păi e bun că guvernul lui Băsescu dă afară doar o sută de mii. Cei care rămân se pot considera fericiţi. Ei trebuie să ştie că la câtă putere au, guvernanţii puteau să-i dea afară pe toţi şi să angajeze doar membri de la PD-L. Nu de alta, dar am auzit că acuma se stă la coadă la înscrieri în partidul ăla al lor, cam cum se stătea la coadă la televizor Cromatic prin anii ’80: două-trei săptămâni şi oricum nu apuci dacă nu ai recomandare sau pile. Aşa că rezervă umană au din belşug, ba chiar este inflaţie.

Ce e rău ? Rău e pentru ăia care pleacă, pentru că cea mai mare parte au dat şpăgi consistente ca să stea. Iar ăştia care şi-au cumpărat posturile, au plătit cât li s-a cerut, fără negociere. Mulţi dintre ei se simt nedreptăţiţi, şi încearcă sentimentul cumpărătorului care a plătit cu bună credinţă pentru cisme de piele, dar când ajunge acasă şi desface pachetul găseşte înăuntru şlapi chinezeşti. Aşa că încep să vocifereze, deocamdată ei între ei, dar nu poţi să ştii ce va fi mâine.

Oricum, nu pot să îi uit pe cei care acum vreo lună erau la fel de fericiţi ca revoluţionarii de acum 20 de ani. Şi unii şi alţii, în decembrie 1989, ca şi în decembrie 2009, strigau extaziaţi: „Uraaa, am învins … de acum vom avea tot ce ne trebuie … Ăia de acum 20 de ani, erau abulici: voiau libertate, cârnaţi la liber şi ulei fără coadă. Cei de luna trecută, erau mai hotărâţi: voiau doar servici la stat.

Nici unii nici alţii nu visau că efortul colectiv început acum 20 de ani se va concretiza în reapariţia lui Boc de sub biroul lui preşedintelui, pentru a ocupa încă odată, funcţia de prim ministru al României …

În ce mă priveşte îmi este clar: suntem departe de democraţie. Atât de departe încât nici măcar nu o mai vedem.

Anunțuri