Înainte de 1989, nu am avut calitatea de membru al fostului PCR. Cea mai înaltă poziţie pe care am deţinut-o în ierarhia comunistă a fost aceea de membru UTC. Dar ştiţi cum se spunea: „uteciştii de azi, refegiştii de mâine” … Aşa că nu am participat la şedinţele de partid în care se dezbăteau problemele ţării, ci doar la cele de UTC, unde discutam teoretic despre statul socialist multilateral dezvoltat şi practic despre colectarea de sticle şi borcane care trebuiau depuse la nu-ştiu-ce-întreprindere-de-colectare-şi-valorificare-a-deşeurilor.

Cu toate acestea, mai ales din povestiri, ştiam ce se petrece în şedinţele PCR. De pildă, ştiam că un director era dat afară din funcţia administrativă doar după ce era pus în discuţia Biroului Organizaţiei de Bază, unde era criticat, i se reproşau neajunsurile, iar dacă avea pile putea să-și facă autocritica.

Nu aş fi crezut că la 20 de ani după decesul natural al acelor vremuri este posibil un re-make. Cu toate acestea, vizita lui Crin Antonescu în Dolj ne-a oferit tuturor, conducătorilor și condușilor liberali, prilejul de a organiza şi noi, la PNL, o astfel de şedinţă.

Aşadar, imediat după mitingul liberal dedicat candidatului la președinție Crin Antonescu și ținut în fața Casei Științei și Tehnicii, colegii mei s-au întrecut care mai de care să mă critice și să-mi reproșeze neajunsurile ! Lasă că puteau să-mi dea ei șansa de a-mi face autocritica … nu cred că o făceam !

Pentru început, unul Enea, a lătrat la mine că sunt vinovat pentru că 4.000 de oameni au aşteptat în frig sosirea preşedintelui Antonescu la miting. Altul, Bittel, m-a acuzat că l-am supus pe candidatul partidului la pericolul pierderii vieţii, deoarece o babă furioasă a vociferat mai bine de cinşpe minute la baza scenei, apoi, într-un moment de intimitate i-a arătat lui, lui Bittel şi un cutter cu care intenţiona pasămite să cresteze pe oricare dintre contra-candidaţii lui Băsescu, deci și pe Antonescu. În fine, însuși preşedintele judeţan m-a înfierat la rândul său, strigându-mi de pe norul pe care pluteşte, că din cauza mea, SPP-ul nu şi-ar fi putut face datoria !

De ce toate acestea ? Păi pentru că am îndrăznit – încălcând disciplina de partid, să îl duc eu, în maşina mea, pe Crin Antonescu între diferitele locaţii prevăzute în program: de la Casa Universitarilor la Casa Tineretului, apoi de la Casa Tineretului la Camera de Comerţ şi în fine, de la Camera de Comerţ la Aeroport !

Dar pentru ca tacâmul să fie complet, alături de criticile aduse duşmanului Buzatu, am avut parte şi de osanalele aduse conducătorului iubit Oprea. Şi, aidoma şedinţelor din anii 50, criticile au fost formulate mai întâi de conducătorii atotputernici, iar osanalele le-au fost rezervate căţeluşilor care doresc să schimbe ciorbiţa cu fripturica şi în acest scop trebuie să dovedească un ataşament neţărmurit.

Dintre aceştia a fost selecţionat colegul Privantu care şi-a început alocuţiunea timid, cu o vorbă șoptită, de parcă nu ar fi avut experiență și din alte manifestări similare: „ – Pentru reuşita noastră, vreau să îi felicit pe toţi cei prezenţi, cu excepţia unuia dintre cei de faţă, care nu ne face cinste … ” Dacă cineva are vreun dubiu, am să precizez că eu eram cel care nu putea fi felicitat, pentru vinile despre care vorbeam mai sus.

Și pentru că trebuia să vorbească și despre realizări nu doar despre neîmpliniri, a continuat, adresându-se așa cum se cuvine, cu fundul ușor dezlipit de pe scaun și privind către Președintele Oprea, care auzindu-l, se umfla ca un balon meteorologic montat la compresorul de aer comprimat: „– Spiciul dvs., domnule Preşedinte ne-a impresionat pe toţi, atât prin conţinutul desăvârşit, cât mai ales prin intonaţia dvs., care ne-a adus aminte de … bla, bla …”

Trebuie totuşi remarcat Emil Ştefârţă, care în final, care a pus punctul pe i: „–  Terminaţi bă cu prostiile ! Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a prăbuşit scena cu noi toţi, că se suiseră de două ori mai mulţi oameni decât putea ea duce.”

Anunțuri