Peste câteva zile va fi o zi însemnată în istoria modernă a României: 27 martie, adică aniversarea a Unirii Basarabiei cu România, în 1918.

Nu vreau să scriu aici despre semnificaţiile istorice ale acelui moment. Sunt alţii cu mult mai potriviţi decât mine să o facă. Vreau doar să consemnez câteva date, ca un argument că România nu înseamnă doar hoţi, stenograme şi mizerie politică. Dimpotrivă, cu puţin timp în urmă, România încă însemna responsabilitate, patriotism, viziune.

Înainte de toate, trebuie spus aici că însăşi denumirea ţinutului este profund românească, şi nu de ieri de azi, ci dinainte de 1400. Cred că nimeni nu se îndoieşte astăzi că Basarabia a fost ţara Basarabilor, iar Basarabii una dintre cele mai vechi dinastii din Ţara Românească. Aceştia au obţinut teritoriile izgonind prin luptă tătarii invadatori. Mai târziu au cedat-o către Voievodatul Moldovei.

Revenind mai aproape de zilele noastre, în 1812, după ce se termină Războiul ruso-turc şi în urma negocierilor dintre foştii beligeranţi, Basarabia revine ruşilor, chiar dacă în fostul Imperiu Otoman, provincia avea un statut autonom şi frontiere garantate de tratate internaţionale.

Situaţia a durat mai mult de o sută de ani fiind corectată abia în 1918 la 27 martie. Aceasta este data pe care o evocăm noi astăzi şi reprezintă momentul în care Sfatul Ţării, adică Parlamentul Moldovei de atunci a luat hotărîrea de alipire cu ţara mamă, devenind astfel una dintre provinciile Regatului României. Să mai spunem aici că decizia Sfatului Ţării s-a luat după câteva luni de anarhie provocată de armata ţaristă aflată în retragere, situaţia fiind curmată de Armata Română.

Basarabia a rămas alături de ţară doar până în 1940, când în urma pactului secret între Hitler şi Stalin, Basarabia este ocupată de sovietici. De subliniat că Stalin decide imediat împărţirea Basarabiei în trei părţi: Nordul – cu Herţa şi Bucovina, Centrul – devenit R.S.S. Moldovenească şi Sudul – aflat acum sub ocupaţie ucraineană. Vremurile erau tulburi atunci, războiul începuse deja Germania lui Hitler anexase Austria şi ocupase Polonia cu acceptul lui Stalin, aşa că şi rusul voia partea lui !

Dar România nu a lăsat lucrurile aşa. Peste doar un an Armata Română a primit celebrul ordin al mareşalului Antonescu: „Soldaţi, vă ordon: treceţi Prutul !” S-a spus atunci că România a început un „război sfânt, anticomunist, drept şi naţional”. De atunci şi până acum aprecierile asupra acelei decizii, s-au mai schimbat, dar este clar că prin actul de la 1941, România a recuperat Basarabia de sub ocupaţia sovietică, dovedind că deşi este un stat mic are curajul de a îşi susţine interesele naţionale.

În 1944, ruşii revin în Basarabia, în drumul lor către Berlin. Începe astfel o perioadă cruntă pentru români, în care sunt supuşi unei rusificări forţate, pe toate planurile. Din păcate, sprijinul care putea şi trebuia să vină dinspre România era oprit de faptul că la Bucureşti se afla o conducere impusă de la Moscova.

După 1991, odată cu dezmembrarea URSS, Basarabia şi-a declarat independenţa. Este regretabil că momentul nu a fost folosit de România pentru reîntregire. Este unul dintre eşecul majore ale perioadei care a urmat sfârşitului Războiului Rece, dar poate fi explicat de prezenţa lui Ion Iliescu în fruntea statului. Binecunoscuta sa obedienţă faţă de Rusia a blocat orice iniţiativă, din orice direcţie ar fi venit ea. Păcat !

În ultima perioadă se vorbeşte despre unirea Basarabiei cu România în interiorul Uniunii Europene. Este o falsă rezolvare a problemei. Înainte sau după aderarea statului moldovenesc la UE, Basarabia trebuie să-şi recapete locul care i se cuvine: de provincie românească, sub autoritate românească, în interiorul graniţelor României.

P.S. Basarabia are 44.422 kmp. Dintre aceştia, 33.843 kmp aparţin Republicii Moldova, iar restul de 10.579 kmp se găsesc în Ucraina.

Reclame