Pentru guvernul lui Băsescu (cunoscut mai degrabă sub denumirea de guvernul Boc) decizia de azi a Curții Constituționale i-a împărțit viața în două: înainte și după.

Până acum am văzut cu toții ce a fost: incompetență, hoție, mizerie, indolență, minciună. Pentru popor, toate au fost acceptabile, poate și pentru că nu a fost afectat în mod direct. În definitiv, incompetența lui tanti Udrea nu a lăsat fără clienți vreun hotel după cum nici Videanu nu și-a ridicat casă tâlhărind vreun cetățean.

În schimb, în momentul în care guvernul a terminat de jefuit bugetul și s-a orientat pofticios către veniturile curente ale cetățenilor, bunăvoința poporului a încetat. Cam târziu, dar vorba aia: mai bine mai târziu decât niciodată. Evident, opțiunea poporului exprimată la miting nu avea niciun fel de relevanță pentru tagma conducătoare.

Norocul a venit dinspre Curtea Constituțională, care din motive pe care le vom înțelege în timp, a decis încă o dată că Boc și ai lui nu sunt în stare să facă legile de care are nevoie România, explicând un lucru pe care toată lumea îl spune de câteva săptămâni: tăierea pensiilor este neconstituțională pentru că atacă dreptul la proprietate al pensionarului asupra pensiei sale, pensia nefiind un venit pe care îl asigură guvernul ci un depozit pe care acesta și l-a constituit și alimentat în perioada sa de viață activă.

Dar să vedem ce se va întâmpla de aici înainte.

Cea mai potrivită opțiune pentru guvern rămâne demisia din funcție, ultima întâmplare fiind cea mai evidentă dovadă că Boc și ai lui nu sunt în stare să îmbunătățească situația națiunii, ci dimpotrivă. Totuși, mă îndoiesc de asta.

Cea mai nepotrivită opțiune ar fi ca guvernanții să respire ușurați că au scăpat de obligația de a aplica legi impopulare și prost făcute, iar de luni încolo să revină la serviciu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu mă îndoiesc că într-o astfel de situație vor încerca să astupe golul din buget prin mărirea de taxe și impozite, pentru că nu îi pot suspecta că au vreun plan de stimulare al economiei.

Mda, ne așteaptă o săptămână interesantă ! Sunt tare curios dacă factorii de putere din România vor reuși să găsească o cale de mijloc între cele variante.

Anunțuri