Pentru că sunt în sudul Italiei, nu pot să nu scriu despre drumuri. Nu de alta, dar ca să ajungi aici, vreo două zile stai pe drumuri, la propriu. Sigur că sunt perfecte, asta nu mai e o noutate, dar nu de asta scriu ci pentru că înainte de a face aproape 2.000 de km de la Craiova la Napoli, am mai făcut, acum vreo două săptămâni, vreo 500 de km. la intern, de la Craiova la Baia Mare, trecând prin Tr. Severin.

Așa că, mergând pe autostrăzile italiene, excepționale, cu marcaje impecabile, traversând – vorba lui Gil Dobrică – munți și văi, m-am gândit și la drumurile noastre naționale, județene și pe alocuri comunale, care cu puțin timp în urmă mă duceau pe traseul trupelor imperiale de acum 2000 de ani, de la Drobeta până la Napoca. Și m-a apucat jalea …

Gândiți-vă doar: cât ai clipi din ochi, constructorii lui Traian au făcut un pod peste Dunăre, având suportul celui mai mare inginer al vremii, un favorit al împăratului: Apolodor din Damasc. Apoi, alți ingineri, ai aceluiași Traian, s-au pus pe făcut drumuri, fără să-și bată capul cu cine ia șpagă și cât. În câțiva ani, au dat în folosință pentru beneficiar câteva sute de km. de drumuri și zeci de poduri. Dacă ne gândim bine, romanii au avut nevoie de mai puțin de cinci ani pentru un drum de mai puțin de 500 de km., executat la cerințele de calitate ale acelor vremuri, care însemna paviment din lespezi de piatră așternut pe cel puțin șase metri lățime !

Prin comparație, noi nu avem drumuri ci doar motive pentru a nu avea drumuri. Evident, motivele ni le înșiră miniștrii lui Băsescu, adică exact acei oameni care ar fi trebuit să producă drumuri și nu motive. Dacă însumăm kilometri de drum predați beneficiarilor de cei paișpe-cinșpe miniștrii de la ’90 încoace, cifra este ridicolă. Și nu doar prin valoarea ei atât de mică de parcă este o antenă de furnică, ci mai ales prin nesimțirea celor care se străduiesc să ne îndese pe gât, și pe mai departe motivații.

PS. Prin iarnă, o doamnă cu funcție în minister, având un ceas la mână care valorează cât 100 de metri de autostradă din Italia, ne explica, cu superioritate, că gropi în drumuri există și în Occident, nu doar în România. De atunci și până acum, am făcut mai bine de 10.000 de km. pe drumurile din Occidentul invocat de doamna cu ceas și am văzut o singură groapă, undeva lângă Munchen. Era bine marcată și se lucra la ea. Când am trecut din nou pe acolo, peste două zile, dispăruse.

Anunțuri