În plină criză economică, financiară, ba chiar și morală, Guvernul lui BB (Boc-Băsescu) dovedește că este mai preocupat de locul de muncă al clientelei de partid decât de rezolvarea problemelor cu care se confruntă România. Prin noua Lege a Salarizării Unice, „specialistul” de partid devine de neînlocuit.

Dacă vrem să vorbim despre golănia de partid care înlocuiește responsabilitatea publică, găsim în epoca Băsescu mai multe exemple decât în toată istoria postdecembristă a României. De ani de zile, partidele politice – oricare ar fi acestea – sunt folosite de tot felul de nulități pentru a-și facilita ascensiunea profesională. Oameni care în mod normal nu ar fi capabili să conducă nici măcar o vacă la adăpat, trec prin filiera politică și ajung să conducă instituții deconcentrate, prefecturi sau chiar ministere. De fapt, ajung să conducă România.

Fenomenul nu este nou. Înainte de 1989, când era un singur partid, iar opțiunile politice erau mai simple, toată lumea știa că dacă vrei să fii mai mult decât un simplu licențiat la locul de muncă trebuie să devii membru PCR. Altfel nu putea fi vorba de evoluție profesională iar carnetul de partid era o condiție mai importantă decât pregătirea sau știința. Pe atunci (ca și acum) părinții își povățuiau fii și fiicele să nu mintă, să nu fure, dar erau destui și cei care alăturau acestor îndemnuri creștinești și îndemnul de a deveni membru de partid „încă din facultate, că pe urmă e mai greu” ! De înțeles pentru cine dorea să urce pe scara ierarhică, pentru că numirile de directori de întreprindere se făceau nu cu acordul PCR ci de către PCR.

Acum s-au schimbat un pic lucrurile, în sensul că numirile nu le mai face un singur partid ci fiecare dintre ele, prin rotație. Nu mai trăiește un singur clan de politruci din sinecuri și tantieme ci mai multe, după cum este conformat arcul guvernamental. Prim-secretarul județenei de partid a fost înlocuit de Prefect, dar ce folos ? Atitudinea este aceiași, iar competența profesională este subordonată apartenenței la partid. Cunosc oameni de certă valoare academică, profesională, umană care pot performa în numele lor și în numele comunității, dar cărora li s-a spus verde-n față: ”Nu se poate, nu faceți parte din partidul care trebuie …”

Și atunci de ce ne mai mirăm de direcția proastă în care merge România ? Ne mirăm că nu se fac autostrăzi ? Ne mirăm că legislația bancară este proastă, că sănătatea este în colaps sau că învățământul este sugrumat ? Că ordinea publică a rămas doar un concept în raportările de sfârșit de an de la minister în timp ce mafioții taie și spânzură pe străzile orașelor ? Ne spunem unii altora că agricultura românească ne poate hrăni pe toți dar de-abia asigură subzistența în mediul rural ?

Păi cine să faca altceva ? Cine să facă planurile de viitor pentru România de Mâine ? Specialiștii de duzină promovați ca directori ? Nu, ei sunt acolo pentru că au aderat în timp util la partidul care a câștigat alegerile. Jobul lor este să utilizeze influența politică a postului pentru a maximiza performanța electorală la următoarele alegeri. Iar în ce privește partea cu viitorul și progresul, lasă că se vor promova din nou, în viitoarea campanie electorală.

Și totuși, chiar dacă fenomenul nu este nou, ce se petrece în ultima perioadă depășește cele mai pesimiste așteptări. Legea salarizării unice, așa cum o vede Boc și ai lui nu va corecta fenomenul ci dimpotrivă, îl va amplifica. O asemenea viziune asupra pieței muncii de elită a mai existat și în anii ’50, când în numele victoriei măsluite din alegeri, specialiștii români au fost obligați să-și părăsească locurile de muncă pentru a face loc valului de specialiști politici, promovați de Partidul Comunist.

Ce a urmat se știe.

Reclame