Ieri s-a consumat cea de a doua vizită a ASR Principele Radu la Craiova. Ca și în primăvară, scopul a fost o întâlnire cu studenții craioveni. Dacă în martie, tema discuțiilor a fost despre LEADERSHIP, de această dată s-a vorbit despre IDENTITATE ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ.
Desigur, tema este frumoasă și generoasă, mai ales într-o perioadă în care identitatea națională tinde să devină un concept învechit, uitat, iar securitatea națională a ajuns să fie periclitată chiar de către cei care au obligația să o asigure.
Dintre toate cele discutate, o interpretare foarte interesantă a termenului de „securitate națională” dezvoltată de ASR Principele Radu mi-a atras atenția și din acest motiv voi relua subiectul și aici.
Astfel, explicația propusă de Dicționarul Explicativ al Limbii Române pentru „securitate” este următoarea: Faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.
Iată și explicația propusă de celebrul Larousse: Situația în care cineva sau ceva nu este expus niciunui pericol și niciunui risc.
În fine, varianta Oxford Dictionary: Starea sau sentimentul stabil de securitate; Fară de frica sau anxietate.
Analizate în contextul de astăzi, într-o țară guvernată de incapacitate managerială definițiile de mai sus ne arată că România trăiește de câtva timp într-o stare de insecuritate națională majoră. Nu este o noutate pentru nimeni că sentimentele românilor sunt dominate acum de neîncrederea majoră în Guvern și Președinte, de riscurile pierderii locului de muncă, sau de frica provocată de nesiguranța zilei de mâine. Trebuie să fim de acord că toate acestea nu sunt relevată doar de sondaje ci și de mișcările de stradă, fie ele organizate sau spontane.
Iată de ce, ca o concluzie, putem conchide că felul în care este condusă acum România de PD-L, de Guvernul Boc și de Președintele Traian Băsescu, este un adevărat atentat la siguranța națională a României. Prin urmare, această interpretare ar trebui să se constituie într-un argument suplimentar pentru demitere, nu doar a Guvernului ci mai ales a Președintelui.
Foarte corectă observația ! Cei care atentează cu adevărat la siguranța națională sunt actualii guvernanți.
ApreciazăApreciază
As pierde timpul daca as sta sa-l comentez pe H.Buzatu oricum scrie numai nazbatii !
ApreciazăApreciază
KA LUMEA ! BINE CA NU PIERDUSI TIMPUL SI NU COMENTASI !
ApreciazăApreciază
Dragi prieteni,
Din pacate, trebuie sa va spun ca indiferent de ceea ce scrieti efectiv in comentariile voastre, reiese un singur lucru, ne-am pierdut echilibrul si adevarata stare de normalitate, toate discutiile purtate, indiferent de nivel, sunt extraordinar de acide si lipsite de orice spirit constructiv.
Alexandrina ! Tu ce faci pentru tara asta !? Este o intrebare retorica din punctul meu de vedere, dar ti-am adresat-o cu rugamintea de a ti-o pune tu singura.
S’auzim numai de bine.
ApreciazăApreciază
Indiferent de aderenta la un partid sau altul,poate cineva din Romania sa ramana nepasator fata de desfigurarea sociala ,economica si politica din tara?Daca raman indiferenti in ce categorie trebuesc incadrate aceste specimene?Cel mai grav este,ca multi din acestia se gasesc la putere.Urmarea este instalarea unei stari de neinteles.Fara sa am cunostinte in materie de siguranta nationala si de securizarea oligatorie a cetateanului,se intueste fara efort pericolul in care se afla tara
si noi cu totii.Motiunea de cenzura se impunea.Surprizele pot fi enorme.
ApreciazăApreciază
Toata stima pentru rationamentul D-lui Buzatu !
Nu cred ca are legatura cu vreun partid… Nici nu cred nici ca s-a mers prea departe cu logica.Pana la urma este logica pura si simtim lipsa de securitate in viata de zi cu zi :macar in ideea ca scade numarul de politisti si se inmultesc infractorii,ori ca scade numarul medicilor si creste numarul bolnavilor…Sau,poate,ca scade numarul cadrelor didactice si creste numarul analfabetilor (ca sa ma experim elegant); evident, multi dintre acesti analfabeti acced la putere si iata unde ajungem,ca se vede cu ochiul liber, subliniez indiferent de partid ! Ei habar nu au ce sa faca cu puterea.
Eu nu cred ca partidele au importanta, ci CALITATEA OAMENILOR care le compun.Sunt convins – daca mai era cazul ! – de calitatea proasta a majoritatii guvernantilor nostri la toate nivelurile puterii si inclin sa cred ca , de fapt, doar oamenii de foarte proasta calitate vor puterea in sine, fara a se gandi ca sunt investiti cu putere tocmai de catre societate pentru a face ceva pentru aceasta societate. Sunt incantati sa aiba puterea pentru a se imbuiba , ceea ce denota un comportament primitiv si acerebral. De aceea este siguranta nationala periclitata – ce-a mai ramas din ea,asa,ca notiune.
Cred ca aici este buba, INDIFERENT DE PARTID !In conditii normale, ar fi interesant PE CINE propunem sa ajunga la putere sa ne reprezinte. Cu rusine recunosc, mi-am pierdut total interesul….sa se spele pe cap ! Doar ca omniprezenta lor devine stresanta!Si jocul acesta de-a modificarea modificarii legislatiei mi se pare periculos ( iata un alt aspect al atentatului la siguranta nationala ! ) din toate punctele de vedere : civil,penal,fiscal,investitional….
ApreciazăApreciază
Totuși, nu sunt speculații ci doar o interpretare a înțelesurilor pe care cuvântul „securitate” le presupune. Pe de altă parte, nici eu nu cred că vor alerga câinii cu covrigii în coadă după o eventuală cădere a Guvernului BB. Cât despre identitate națională, aici este o construcție pe termen lung, foarte lung. Gândiți-vă că acum o sută de ani se mergea la Cluj cu pașaport !
ApreciazăApreciază
Mergeti cam prea departe, dle Buzatu cu speculatiile…Poate o vrea Domnul sa treaca motiunea de cenzura si sa vina la guvernare tandemul PSD-PNL ( desi ma indoiesc ca ar face casa buna sau ca si-o doresc!). Sa vedem atunci cum vor alerga cainii maidanezi cu covrigi in coada si ne vom recastiga „identitatea nationala”!
ApreciazăApreciază