După părerea Președintelui Băsescu, statul nu este responsabil pentru fiecare cetăţean în parte. Cică ar fi o idee rămasă de pe vremea comunismului. Și mai este un motiv: statul capitalist nu mai are resursele statului comunist !

Las la o parte falsitatea acestei idei, în definitiv cei care au trăit înainte de 1989, știu foarte bine că statul nu avea în nici-un fel responsabilitate pentru cetățenii săi, chiar dacă în mod normal, statul are responsabilități și obligații față de indivizii care alcătuiesc națiunea.

Însă nu-mi pot opri un gând … Să fie și Băsescu printre nostalgicii comunismului ? Posibil … Dacă mă gândesc bine, orânduirea mult-stimatului și mult-iubitului i-a oferit Băsescului multe șanse, iar dacă continua să existe, omul nostru ar fi fost unul dintre puternicii zilei, dacă nu cumva ar fi fost chiar Mult-prea-puternicul !

Știm că președintele nostru de acum făcea parte încă de atunci, dinainte de 1989, din nomenklatura comunistă. Să observăm că Ceaușescu urma să se prăpădească oricum – de bătrânețe, căci atentatele erau interzise. Nicușor ar fi moștenit funcția, dar nu ar fi dus-o mai mult de doi-trei ani după ăl bătrân, după cum s-a văzut era deja bolnav în 1990. Iliescu și ai lui ? Hm, chiar dacă gașca cea nouă de aparatcik era în formare, nu ar fi fost o problemă pentru ei să îndepărteze de la putere moștenirea pro-sovietică reprezentată de acesta. De altfel, așa trebuie văzut și conflictul ulterior dintre Ion Iliescu și Petre Roman: o dispută internă în Partidul Comunist Român. Acea dispută, din cauza aparențelor democratice din România post-revoluționară a creat un nou partid, pe care întemeietorii lui,  într-un total dispreț pentru democrație l-au numit Partidul Democrat ! Dacă același conflict s-ar fi desfășurat înainte de 1989, una dintre tabere ar fi fost eliminată fizic, căci pe vremea aceea dizidențele erau aspru pedepsite. Așa că, de voie – de nevoie, cele două partide și promotorii lor, au fost cu toții nevoiți să treacă la instrumentele luptei politice din democrație pentru a accede la puterea politică.

Din păcate, în douăzeci de ani au reușit incredibila performanță de a compromite atât luptă politică cât și democrația.

Din cei douăzeci și unu de ani care ne despart de Ceaușescu, șaptesprezece ani aparțin celor doi comuniști: Iliescu și Băsescu. În tot acest timp, cei doi comuniști au folosit puterea statului pentru a se elimina unul pe celălalt. Ce nu au reușit să facă înainte de 1989, încă încearcă acum, la mai bine de douăzeci de ani de la inițierea conflictului între generațiile diferite de activiști ai fostului Partid Comunist. Restul României asistă – fără putere, din păcate – la această luptă surdă care nici măcar nu va lua sfârșit prea devreme: Iliescu a avut grijă să-și cloneze destui soldați după chipul și asemănarea sa, iar Băsescu nu s-a lăsat mai prejos.

Într-adevăr, Băsescu este un nostalgic al comunismului ! Și cred că primul motiv care îi alimentează nostalgia este acela că pentru a câștiga puterea, trebuie să se bată și să convingă în condiții grele, de concurență !

Pe când, dacă comunismul se perpetua în România, altfel stăteau lucrurile: își rezolva accesul la putere mai simplu, doar din minciuni, șantaje și uneltiri. La asta am văzut că se pricepe cel mai bine !

Anunțuri