După ideea proastă de luna trecută (cea cu frunza lui Udrea pe toate produsele românești) dl. ministru Tabără recidivează și vine cu o idee și mai proastă: cică la supermarket, pe etichetele produselor să fie tipărit nu doar prețul de vânzare ci și prețul de achiziție.

În felul acesta, bazându-se probabil pe procesele verbale întocmite la ședințele organizațiilor de cartier dar și pe vigilența cetățenilor, domnul Tabără crede că prețurile tuturor produselor vor scădea, iar cetățenii își vor face aprovizionarea la costuri mai scăzute. Lăsând la o parte faptul că implicarea domnului ministru în această chestiune dovedește că domnia sa nu are preocupări mai serioase, trebuie spus că ideea de a impune prin lege cum merge prețul nu este tocmai nouă.

În zorii democrației economice românești, a mai existat ideea adaosului comercial limitat prin lege la maxim 30 %. În felul acesta, o marfă al cărei preț era de 100 de lei, putea fi vândută cu maxim 130 de lei, indiferent câți intermediari ar fi existat între producător (sau importator) și utilizatorul final.

Și pe vremea economiei planificate, produsele agricole aveau prețul fixat într-un mercurial afișat la loc vizibil în piețe. Ce-i drept, acele prețuri erau atât de mici încât țăranii nu puteau să-și vândă marfa. Cu ce încasau, nici măcar nu-și acopereau costurile de producție. Sunt sigur că dacă Ceaușescu mai trăia, l-ar fi lăudat pe ministrul Valeriu Tabără pentru ideile sale și l-ar fi promovat.

Ce mi se pare surprinzător este că pentru un partid care se intitulează a fi de dreapta, o astfel de propunere profund stângistă nu miră pe nimeni. În comunismul pe care probabil că dl. Tabără și colegii domniei sale îl regretă pe ascuns, o astfel de măsură era posibilă, căci prețul se stabilea de la partid, în urma unor calcule în afara logicii economice.

Ne aducem probabil aminte că pâinea avea un preț mic, dar se vindea bob-numărat, pe cartelă, iar alte produse, cum ar fi brânza, hârtia igienică sau scobitorile nu se găseau și aveai nevoie de pile ca să poți dobândi așa ceva.

Și totuși, în România contemporană ne-am asumat valorile economiei de piață, unde prețul unui produs nu poate fi altceva decât un instrument al pieței, expresia unei convenții între cumpărător și vânzător.

Așadar, dacă nu-i convin prețurile din supermarketuri, un guvern trebuie să aibă o altă atitudine decât a reinventa mercurialul. Dar pentru asta e nevoie de voință politică, de viziune, de planuri naționale.

Iar guvernul României nu are de niciunele, doar a dovedit în nenumărate rânduri.

Anunțuri