Două din evenimentele de azi îmi demonstrează că nu ne-am despărțit încă de mentalitățile din perioada ceaușistă și că omul nou pe care și l-a dorit Ceaușescu, trăiește câte puțin în fiecare dintre noi.

Prima ciudățenie a apărut la lectura presei de dimineață. Citind România Liberă, mi-a atras atenția opinia exprimată de Dinu Patriciu. Probabil că o știți deja: Patriciu, dezamăgit de felul în care se comportă principalele partide politice, zice că ar sprijini înființarea unui nou partid, care să aducă un suflu nou în politica românească, în beneficiul României.

Iată o atitudine publică cât se poate de firească, mi-am zis, înainte de a parcurge comentariile ce însoțesc inevitabil orice articol. Ei bine, majoritatea erau negative: că Patriciu ar dori distrugerea nou-înființatei alianței și deci și a PNL-ului, că face jocurile lui PD-L-ului și ale lui Băsescu, că este suficient un mogul cu partid și nu ne mai trebuie al doilea, etc. Citindu-le, am realizat încă o dată cât de departe suntem de înțelegerea mecanismelor democrației. Totuși, un partid politic este garanția unui sistem democratic. Înființarea unui partid, susținerea lui publică, apartenența în calitate de membru, reprezintă garanția pe care societatea o oferă individului că că democrația funcționează. Unii autori de comentarii și-ar fi dorit mai puține partide, eventual două, uitând că acum douăzeci și unu de ani aveam chiar mai puțin de două partide, adică numai unul !

Nu pot fi de acord cu această idee. Dacă acceptăm că un partid politic este asocierea unor oameni care au o viziune politică comună, trebuie să acceptăm și ideea că nu toate viziunile existente sunt reprezentate la un moment dat. În consecință, înființarea unui partid politic este o acțiune care ține de o elementară logică a democrației.

Cea de a doua ciudățenie am remarcat-o mai târziu, spre seară, citind Evenimentul Zilei. Publicația relata despre doamna Alice Rotta, o clujeancă de 64 de ani, soția unui om de afaceri, care protesta împotriva guvernului Boc și a Partidului Democrat.

Foarte bine, nu-i nimic nou, toată lumea protestează în această perioadă și orice voce care se adaugă nu poate decât să ajute ! Dar, ajungând și la comentarii, am crezut că vederea îmi joacă feste … Aproape toată lumea era indignată de protestul clujencei, deoarece dumneaei fiind soția unui om de afaceri se presupune că ar fi extrem de bogată, deci nu ar avea de ce să protesteze !

Incredibil, dar există oameni care cred că protestul față de starea de lucruri din țara ta este permis doar săracilor și eventual celor cu venituri medii ! Îmi pun câteva întrebări: unde este granița între cei care au dreptul și cei care nu au dreptul să protesteze ? Declarația de avere va deveni obligatorie pentru participarea la mitinguri ? Care este cuantumul venitului de la care nu mai ai voie să protestezi ?

Aș vrea să cred că cele două ciudățenii relatate mai sus, sunt doar niște întâmplări, dar mi-e teamă că nu, pentru că ele sunt susținute de mii de ciudați, ce-i drept anonimi. Mai grav mi se pare că în România de azi domnesc aceleași sentimente ca în anii ’50, când au miliția împușca chiaburii ce nu semnau pentru întovărășire. Cei care contestă azi dreptul unui individ de a susține un partid – oricare ar fi el ! – sau dreptul unei persoane de a protesta – chiar dacă este avută ! – sunt urmașii pe linie ideologică ai celor care au făcut cooperativizarea, naționalizarea și abolirea monarhiei.

Anunțuri