Ca și cum nu am fi sătui de minciunile și poveștile puterii, iată că primul ministru ne mai dă una: cică ieșim din criză repede, undeva prin aprilie.

Bine că nu ne-a dat o zi precisă, eventual chiar întâi de aprilie, să fie de Ziua Păcălelilor …

Hm, iată o nouă minciună !

Dar pe cine minte Boc cu atâta înverșunare ? Și mai ales de ce ?

La prima întrebare este ușor de răspuns: Boc nu mai minte pe nimeni, căci toată lumea s-a lămurit. Vânzătoarele de flori din stația de autobuz și bancheri, șomerii disponibilizați luna trecută și oficialii FMI, copii de țâtâ și moși în baston … nimeni nu mai dă un ban pe spusele Bocului. Nici măcar proprii săi colegi de partid, și ceva mă face să cred că nici el însuși nu mai crede ce spune.

Și atunci, de ce minte Boc ?

Cred că explicația poate fi căutată în recenta și eșuata tentativă de schimbare a primului-ministru.

Pentru a calma „dezbaterea” în partid, Băsescu avea nevoie de un sacrificiu. Prin urmare, pe modelul împăraților romani care aruncau antilope leilor din arenă, îl pregătise pe bietul Boc să fie sfârtecat de gruparea lui Blaga, probabil în aplauzele sincere ale activiștilor din teritoriu care nu-l mai suportă. Obținea mai multe avantaje: puțin calm înainte de congres, salvarea politică a lacheului său, chiar opoziția prinsă pe picior greșit … Doar că Blaga și ai lui nu mai sunt interesați de „antilopă”, ei vor să simtă gustul împăratului și după cum se arată, sunt din ce în ce mai aproape.

Am mai văzut asta la grădina zoologică. Îngrijitorii hrăneau leul, aruncându-i hălci de carne proaspătă. Dar leul nici nu le privea, avea privirea ațintită pe om și i se citea în ochi pofta de a curma o viață. Nu-i trebuia mâncarea oferită, ci omul, o ființă vie.

Așa este și Boc acum: o halca de carne căzută pe jos. Deocamdată a scăpat, căci Blaga este cu ochii pe Băsescu, nu-l interesează bietul Boc, care din lipsă de altceva încearcă orice, inclusiv anunțuri triumfaliste în care se secondează cu Tanti Udrea, cum că am ieșit din criză. Dar este clar că el nu mai reprezintă nimic, nici pentru Băsescu care l-a aruncat deja, nici pentru Blaga care pare hotărât să rabde de foame până când găsește o gaură în gard.

În schimb, mi se pare că Emil Boc seamănă foarte tare cu Nicolae Ceaușescu în Scena Balconului, la începutul Revoluției. Aceiași ofertă aiuristică către popor, evident adaptată la vremurile noi: Boc zice că am ieșit din criză, la fel ca Ceaușescu care zicea că s-a terminat construirea socialismului și de acum intrăm într-o nouă etapă de propășaire culturală și economică. Boc zice că a mărit pensiile și salariile, la fel ca Ceaușescu care mai adăugase de la tribuna CC-ului paișpe lei la salariu și șapte lei la pensie.

Sigur, lipsește mulțimea, lipsește mitingul de susținere a conducătorului, lipsește chiar și un Ion Iliescu gata să se pună în fruntea idealurilor revoluției și să anunțe în Uniunea Sovietică „cine suntem și ce vrem”. Rămâne în schimb frica. Sunt sigur că de câteva zile, în jurul lui Boc miroase la fel ca pe balconul CC-ului în dimineața zilei de 21 decembrie 1989.

Anunțuri