Acum câteva zile am văzut la un TV local un individ care tuna și fulgera împotriva patronilor nemernici preocupați doar de profitul lor (sic !) și nu de bunăstarea colectivă. Din două-n două fraze plângea de mila „salariaților exploatați mișelește de proprietarii mijloacelor de producție” dar și de nedreptățile existente în special în „firmele particulare” … Apoi se consola, declamând că ei, muncitorii, sunt „adevărații creatori ai valorilor în societate” și nu „îmbogățiții tranziției” cărora le va veni sorocul judecății cât de curând …

Scena (absolut autentică !) părea extrasă dintr-un documentar din anii șaptezeci, în care un activist PCR plin de responsabilitate fusese chemat la televiziune pentru a pune cu botul pe labe speculanții și sabotorii. Dar vai, nu ! Protagonistul emisiunii era un membru de vază al Partidului Național Liberal (Dolj, hm …) iar prezența sa în studio se petrecea pentru a combate Codul Muncii.

Sigur, individul de pe ecran este un impostor ce nu avea vreo legătură nici cu liberalismul, nici cu munca. Faptul că a ajuns să reprezinte PNL este efectul unor decizii de subsol și nu rezultatul vreunui atașament la valorile liberale, sau măcar al vreunei competiții electorale interne. Dar să lăsăm …

Ce mi se pare grav, este că atitudinea de opoziție normală și firească a PNL față de politicile iresponsabile exercitate de guvern se face cu mesaje de extracție socialistă ! Băi fraților, acesta era rolul PSD-ului ! Ei pot vorbi natural și credibil utilizând astfel de teme. Atitudinea PNL trebuie să fie diferită iar mesajul principal trebuie să fie adresat clasei de mijloc și întreprinzătorilor. La limită se pot invoca procedurile abuzive folosite de guvern pentru adoptarea Codului Muncii, respectiv asumarea răspunderii ca metodă de evitare a dezbaterii din Parlament. Oricum privim, limbajul socialist, de lider sindical sub acoperire, este total inadecvat !

Și mai grav este că în România încă nu s-a înțeles că dezvoltarea economiei nu se face din protecție socială și din reglementare excesivă, ci din muncă și investiții. Această neînțelegere este la fel de acută, atât în zona puterii cât și în rândurile opoziției, după cum se vede. Ne lăudăm de mai bine de douăzeci de ani cu privatizările, dar continuăm să avem o piață a muncii dominată copios de stat, care este cel mai mare și mai important angajator din țară !

În loc să ne batem pentru a-i reduce statului influența exercitată pe piața muncii, ne batem pentru a-i da puteri sporite, ba mai mult, îi acceptăm și îi încurajăm incursiunile abuzive, uitând că orice reglementare va face statul, o va face în folosul său. Ca de obicei, minoritatea reprezentată de antrepenorii privați este și de această dată neglijată, uitată … S-a tot vorbit zilele acestea despre sclavia modernă care ar guverna chipurile relațiile între angajați și angajatori, dar nu am auzit pe nimeni vorbind despre sclavia angajatorilor la stat !

În ce mă privește, eu cred că o legislație corectă în domeniul muncii trebuie să reducă la minimum intervenția statului. Din această perspectivă, relația angajat-angajator trebuie să se bazeze pe un schimbul liber între cele două entități. Angajatul își oferă capacitatea sa de muncă, iar angajatorul o plătește, ca pe o marfă de valoare, așa cum este. Statul trebuie să accepte ca în această relație directă nu are dreptul să introducă paraziți, precum tot felul de obligații sociale aflate în sarcina angajatorului. Dacă el, statul consideră că un individ anume trebuie ajutat și protejat, poate să o facă, dar din resursele sale și nu din resursele angajatorului.

Dar lucrurile acestea trebuie cuprinse în programul politic liberal și nu scrise de mine pe blog …

Reclame