Nu-i o noutate, peste tot în țară, reprezentanții PNL, PC și PSD semnează cu sârguință protocoale de colaborare. Chiar dacă pe alocuri se mai petrec rateuri, alianța cu PSD se execută, nu se discută – după cum spunea cu multă însuflețire organizatorică unul dintre vicepreședinții PNL.

S-a scris și s-a vorbit despre necesitatea acestei întreprinderi la fel de mult ca și despre inutilitatea ei, așa că nu o să mai adaug nimic (cel puțin acum) despre conținut.

În schimb, nu pot să trec cu vederea forma în care cei trei reprezentanți ai celor trei partide amintite mai sus au găsit de cuviință să prezinte opiniei publice din județul Argeș noua lor gândire politică. Mai precis, s-au strâns cu toții, liberali, comuniști și securiști, la vila familiei Brătianu, la Florica, lângă Pitești. Nu ca să se roage în capela familiei, nu ca să-și aducă aminte de biblioteca distrusă de comuniști, nici măcar ca să bea vreun șpriț, ci ca să semneze protocolul PNL-PSD.

Ce nesimțire ! Nu există nici-un motiv pentru care o astfel de oroare trebuia să se întâmple taman în Casa memorială a familiei Brătianu de la Florica. Să-mi fie cu iertare, dar în Pitești sau în Argeș, se putea găsi și un alt loc care să găzduiască violul colectiv, mai ales că victima era ținută de mâini de primarul orașului, iar de picioare de șeful județului …

Ca să nu uităm personajele ce au contribuit la depunerea de semnături, să-i consemnăm și aici, pentru aducere aminte. Astfel, din partea PNL, au fost prezenți preşedintele Ion Popa și parlamentarii Mircea Diaconu și Andrei Gerea. PC a fost reprezentat de președintele Ion Cornel Lazăr precum și de vicepreședintele Dănuț Bulf. Nici PSD nu s-a lăsat mai prejos și a participat la ceremonie cu vicepreședintele Florin Tecău, deputatul Vasilică Radu, cărora li s-au mai adăugat – așa cum spuneam mai sus – primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc și președintele CJ, Constantin Nicolescu. Da, da, Nicolescu, fostul internat, actualul externat …

Anunțuri