Ce întrebare … Răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Da, avem nevoie de o nouă Constituție, pentru că avem nevoie de Monarhie !

Este momentul ca Băsescu și gașca lui plece, pentru că ne-au luat și dreptul la speranță. Cum de este posibil ca după Iliescu în 1990, încă un președinte să încerce să legifereze actul samavolnic impusă de o putere străină în 1947 ? Și cum de este posibil ca aleșii noștri să tacă ?

Nu avem nevoie de un nou președinte care să ne mintă mai puțin (sau cine-știe ? mai mult decât acesta) ci avem nevoie de Țara Noastră și de Rege, așa cum ne-a făcut-o bunul Dumnezeu. Da, avem nevoie de Țara Noastră pe care ne-au luat-o comuniștii în 1947 și pe care nu ne-au dat-o înapoi nici acum.

Uitați-vă în jur: aceiași oameni sau urmașii lor țin cu dinții de Țara Noastră ! Traian Băsescu nu este decât un alt Ion Iliescu, iar Ion Iliescu nu-i altceva decât fostul Nicolae Ceaușescu. Ei și acoliții lor sunt cei ce sugrumă România, de peste șaizeci de ani. Bunicilor noștri le-au confiscat proprietățile în numele poporului și nici acum nu sunt retrocedate în întregime. Părinții noștri au muncit o viață ca în lagărul de muncă forțată, ca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată, iar acum nu mai primesc nici măcar pensia ce li se cuvine. Iar  nouă ni se înșiră povești despre criza economică și reforma statului. Când vorbim despre Elena Udrea sau Radu Berceanu, despre Ilie Verdeț sau Ion Dincă, despre Petru Groza sau Ana Pauker, numitorul comun este hoția, minciuna, disprețul. Iar victima lor a fost – și din păcate încă mai este – una singură: România.

Oameni de seamă din România găsești pretutindeni în lume. Cu toții au fost goniți de aici de teribila prigoană de după război, de „binefacerile” comunismului din anii ’70, de incredibila ofensivă a mediocrităților ce au ocupat aproape toate funcțiile publice după Revoluția Română.

Oameni de seamă găsești și în România. Miraulos, au reușit să supraviețuiească, suferind în tăcere printre manele și cocălari, printre non-valori și frustrați, printre securiști li activiști, printre hoți și derbedei, refuzând modelele impuse de vremuri, încăpățânați să trăiască cinstit, să facă cultură, să creeze plus-valoare, să învețe copii să scrie …  

Acum vorbim din nou despre Revizuirea Constituției. Este bine, iar această acțiune trebuie să aibă ca finalitate Restaurația Monarhiei !

Este singura cale prin care Țara Noastră mai poate fi smulsă din mâinile mafiei și redată românilor.

Anunțuri