Peste tot în lume, orașele se străduiesc să-și asocieze un simbol, să creeze un reper, să adauge ceva care să le facă distincte, să le diferențieze să le susțină în competiția cu alte orașe. Din acest motiv municipalitățile de pretutindeni cheltuiesc sume impresionante. Unii investesc în festivaluri de muzică sau artă. Alții plătesc arhitecți pentru o proiecta și clădi edificii reprezentative. Sunt și dintre cei care crează condiții speciale pentru mari manifestări comerciale: târguri internaționale sau expoziții de anvergură.

Beneficiile acestor acțiuni sunt evidente: pe lângă satisfacerea sentimentelor firești de patriotism local, traficul local crește, fie că este vorba de turiști, consumatori de bere sau oameni de afaceri.

Deși rețetele de lucru sunt simple și la îndemâna oricărei municipalități, o astfel de atitudine este străină edililor Craiovei. În orașul nostru autoritățile nu fac efortul de a crea nimic nou, mulțumindu-se cu rolul unui administrator de bloc, lipsit de idei și preocupat doar de colectat banii de întreținere.

În ultimii douăzeci de ani, toate reședințele regionale din România s-au dezvoltat, s-au înfrumusețat, au adăugat ceva nou. În aceiași douăzeci de ani, Craiova nu mai are nimic cu care să se mândrească. Universitatea Craiova, draga noastră „Știința”, odinioară mândrie pentru oltenii de pretutindeni trage să ajungă în divizia secundă, festivalul Shakespeare, deși celebru în toată lumea, se chinuie în lipsuri financiare, din industria locală nu mai rămas mai nimic. Avem în schimb Fântâna Muzicală, Calea Unirii și Parcul Tineretului. Nu mai contează că la intrarea în acel parc se găsește cea mai mare grămadă de gunoi în aer liber pe care am văzut-o vreodată și nici că la câteva sute de metri de clădirea prefecturii orice ploaie mai zdravănă inundă străzile lipsite de canalizare.

Din nefericire, autoritățile fac mai degrabă efortul de a urâți orașul, ultima idee proastă fiind pasajul denivelat de la km. 0, în care se investesc nu mai puțin de 15 milioane de euro.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, pasajul denivelat mai aduce cu el câteva grozăvenii: pe lângă traficul complet bulversat, prin oraș primăria a mai amenajat câteva noi sensuri giratorii. Probabil cele mai urâte din lume, după cum se vede și în fotografii. Dincolo de afrontul vizual, rămân cu o întrebare: câți bani o fi plătit Primăria Craiovei pentru a se construi noile sensuri giratorii ?

P.S. În timp ce făceam fotografiile, un cetățean m-a apostrofat: „De ce pozezi mă urâțeniile astea ? Du-te-n centru să pozezi acolo, că-i frumos ! Aici, la noi este ceva provizoriu …”

Am plecat repede, că am mai avut parte de unul care a dat cu o piatră după mine. În timp ce mă îndreptam către mașină, m-am gândit că omul are dreptate. Întradevăr, trăim într-un provizorat care nu se mai știe când a început și despre care nimeni nu știe când va lua sfârșit. Tot ce ne înconjoară este provizoriu sau a devenit provizoriu.

Anunțuri