Nu m-am obișnuit cu comportamentul lui Băsescu. Încă mai cred că șeful statului nu are voie să mintă, chiar dacă îl văd mereu cum o face. Încă mai cred că șeful statului nu are voie să emită păreri personale sau în numele vreunei grupări, deoarece el este garantul intereselor naționale asumate de toți românii. Atunci când îl văd nedemn și lipsit de personalitate, incapabil să se ridice la nivelul sublim de reprezentare a tuturor românilor pe care Constituția i l-a încredințat, mă gândesc că este un accident al istoriei peste care se va trece în curând.

Am observat cum atitudinea iresponsabilă pe care Băsescu și-a permis-o față de Regele Mihai a deranjat nu doar monarhiștii, ci foarte mulți români, inclusiv dintre cei cu opțiuni republicane ferme, ba chiar și dintre susținătorii săi necondiționați până mai ieri.

În ce mă privește, fac parte din categoria celor care îl văd pe Regele Mihai ca pe o personalitate de prim rang a Istoriei României Moderne, iar Monarhia Constituțională ca pe o formă de guvernământ superioară republicii și implicit ca pe un deziderat necesar țării noastre.

Pentru aceste motive m-am simțit jignit de cele spuse de președintele Băsescu și nu doar pentru că președintele mințea, ci pentru că mințea legat de evenimentele din 1947 în aceiași termeni și cu aceleași argumente decupate din propaganda pro-sovietică în care generații întregi au fost mințite.

Iată de ce salut cu multă bucurie Protestul tradatorilor, un demers inițiat astăzi de istoricul Filip Lucian Iorga în care spune că „dacă președintele României își permite să-i adreseze M.S. Regelui Mihai I epitete ca acela de „trădător”, nu dorim decât să ne alăturăm Regelui, cu modestie dar şi cu hotărârea de a încerca să împiedicăm, pe viitor, astfel de derapaje. Dacă pentru asta vom fi, la rândul nostru, consideraţi „trădători”, ne declarăm încă de pe acum vinovaţi …”

Vă rog dragi prieteni, să veniți alături de noi în număr cât mai mare, postând la comentarii mesajele voastre !

* * *

În continuare vă prezint textul documentului inițiat de istoricul Filip Lucian Iorga:

Protestul „trădătorilor”

Declaraţia inacceptabilă a preşedintelui Traian Băsescu din 22 iunie 2011, în care se combinau neadevăruri şi insulte la adresa Majestăţii Sale Regelui Mihai, ne-a revoltat pe foarte mulţi dintre noi, indiferent dacă avem opţiuni republicane sau regaliste, dacă îl privim pe Rege ca pe o personalitate a istoriei românilor, ca pe un model de moralitate sau chiar ca pe conducătorul legitim al românilor. Pentru o clipă, şocanta declaraţie a preşedintelui i-a unit pe români în revoltă şi consternare, dincolo de orice separări ideologice.

Dacă am începe aici să contrazicem, cu argumente istorice, afirmaţiile preşedintelui, ar însemna că aceste afirmaţii ar avea vreo valoare şi vreo relevenţă istorică. Oricine şi-a învăţat lecţia de istorie şi oricine are mintea deschisă ar trebui să ştie că M.S. Regele Mihai a domnit în vremuri grele, pe timp de război; că mareşalul Antonescu a fost „conducător al statului”, învestit cu puteri absolute, şi nu doar „prim-ministru” şi că toate deciziile în legătură cu exterminarea evreilor şi a ţiganilor au fost luate de acesta, fără consultarea Regelui; că Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au fost omagiaţi de comunitatea evreiască pentru rolul avut în salvarea a sute de vieţi; că Actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din alianţa cu Germania şi s-a alăturat alianţei antihitleriste, a fost un act de curaj personal al Regelui, care şi-a pus viaţa în pericol şi care, prin gestul lui, a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi; că Regele a făcut tot ce i-a stat în putinţă (mergând până la „greva regală”), deşi fusese părăsit de puterile occidentale, pentru a rezista împotriva sovietizării şi a comunizării ţării, care se afla sub controlul armatei sovietice; că Regele şi-a riscat viaţa în fiecare zi în care s-a opus comuniştilor şi că nu a abdicat decât în urma şantajului lui Groza şi Gheorghiu-Dej, care l-au ameninţat că erau gata să omoare sute de tineri anticomunişti, în cazul în care Regele nu ar fi semnat actul de abdicare; că Regele nu a plecat cu niciun „tren plin de averi”, ci a muncit în exil pentru a-şi întreţine familia şi a continuat, în acelaşi timp, să se comporte ca un Rege, vorbind lumii libere despre ororile prin care trecea ţara; că după 1990 a suportat cu răbdare toate afronturile nemeritate care i s-au adus, din dorinţa de a se implica în procesul de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană; că a avut mereu puterea să ierte, să fie discret şi să-şi servească ţara; că ne reprezintă şi astăzi cu cinste, fiind una dintre cele mai respectate personalităţi ale lumii.

„Logica” preşedintelui Băsescu este aiuritoare: M.S. Regele Mihai, ultimul bastion în faţa instalării prin forţă a regimului comunist, ar fi fost „sluga ruşilor”. În realitate, este evident că slugile şi trădătorii erau comuniştii care au vândut ţara Uniunii Sovietice şi care au mutilat România timp de câteva decenii, insinuând în fibra mentală a multor români, printr-o deşănţată propagandă, minciunile al căror purtător se face astăzi, din păcate, actualul preşedinte al României. Mai mult, aceste declaraţii sunt făcute de acelaşi preşedinte care acum câţiva ani se legitima prin invitarea Majestăţii Sale în Parlament, cu ocazia condamnării comunismului, ca regim „ilegitim şi criminal”. Probabil că, între timp, preşedintele s-a răzgândit şi în legătură cu acea condamnare.

Ar fi, credem, inutil să ne întrebăm care sunt motivele pentru care preşedintele a lansat aceste insulte: lipsă de informare, interese electorale, intenţii diversioniste, frustrări personale sau o obnubilare mentală de moment. Ieşirea prezidenţială nu surprinde decât prin toxicitatea ei fără precedent, nu şi prin noutatea tipului simplist, ilogic şi iresponsabil de abordare. Declaraţia din 22 iunie nu apare din neant, ea e construită pe un munte de alte insulte, neadevăruri şi bruşte răzgândiri sau „reevaluări”, aproape toate uitate sau trecute cu vederea în maximă viteză de „societatea civilă”.

Pentru a fi cinstiţi cu noi înşine, trebuie să admitem că nu doar preşedintele Băsescu este vinovat pentru felul iresponsabil în care preşedintele de azi al României calcă în picioare adevărul istoric, identitatea şi demnitatea naţională. Responsabili pentru aceste grave derapaje de la spiritul democratic şi de la bunul-simţ sunt şi acei „formatori de opinie” şi membri ai elitei intelectuale româneşti care au cauţionat în toţi aceşti ani un mod cu totul greşit şi nociv de a înţelege rolul şefului statului. Din păcate, mulţi dintre aceia care se legitimau, în anii ’90, prin ataşamentul faţă de figura nepătată a Regelui exilat, tac astăzi vinovat, tocmai atunci când unul dintre simbolurile României este terfelit de chiar acela care ar trebui să apere lucrurile şi oamenii preţioşi care ne definesc identitatea.

Nu avem naivitatea să credem că preşedintele Băsescu îşi va cere vreodată scuze pentru impardonabila declaraţie sau că va înţelege vreodată răul pe care l-a făcut, încercând să semene confuzie şi aruncând o nouă pată pe obrazul şi aşa destul de şifonat al ţării. Ca să nu mai vorbim de mascarada încurajării unui oarecare cetăţean Paul, în nefondatele sale pretenţii princiare. Ştim prea bine că istoria îl va reţine pe M.S. Regele Mihai ca pe un mare rege al românilor şi că îl va judeca aspru pe preşedintele care s-a vrut „jucător”, dar al cărui singur joc reuşit a fost cacealmaua (instituţională, politică, istorică). Această certitudine nu ne permite, însă, să rămânem inerţi la un astfel de act de agresiune împotriva valorilor celor mai preţioase ale comunităţii din care facem parte.

Acum, când Regele nostru (pentru că, fie că suntem regalişti sau republicani, Regele ne aparţine tuturor) se apropie de 90 de ani, e cazul să fim la înălţimea acestui moment, să ne bucurăm împreună şi să îi oferim M.S. Regelui Mihai, dar şi nouă înşine, darul nepreţuit al renaşterii vocii societăţii româneşti. Prin memorie, ne vom recăpăta identitatea, iar plusul de identitate ne va ajuta să ne reamintim, ca societate, ce înseamnă demnitatea naţională. Acea demnitate care, fără să se manifeste agresiv, nu va mai permite niciunui reprezentant ales să batjocorească simbolurile şi valorile profunde ale naţiunii.

Până atunci, atâta timp cât preşedintele României îşi permite să-i adreseze M.S. Regelui Mihai I epitete ca acela de „trădător”, nu dorim decât să ne alăturăm Regelui, cu modestie dar şi cu hotărârea de a încerca să împiedicăm, pe viitor, astfel de derapaje. Dacă pentru asta vom fi, la rândul nostru, consideraţi „trădători”, ne declarăm încă de pe acum vinovaţi. Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât ca, trădând minciuna, iresponsabilitatea şi proasta-creştere, să rămânem fideli adevărului, simţului răspunderii şi bunului-simţ.

„Trădătorii” care și-au asumat acest ”titlu” așteaptă ca și alte personalități ale vieții culturale sau sociale din țară să se ralieze demersului, semnând alături de:

Filip-Lucian Iorga – istoric

Adrian Cioroianu – istoric, profesor universitar

Mircea Cornișteanu – regizor, directorul Teatrului Național din Craiova

Mihai Firică – scriitor, publicist

Adrian Miuțescu – inginer, om de afaceri.

Dan Piroi – inginer, Asociația „Regele este Patria”.

Marcel Răduț-Seliște – preot ortodox, publicist.

Lorena Topcsov – profesoară, Asociația „Regele este Patria”

Vasi Băescu – colonel (r), Asociația „Regele este Patria”

Ioan Turculeanu – avocat, Decanul Baroului de Avocați Dolj.

Horia Uioreanu – inginer, deputat PNL de Cluj.

Horațiu Buzatu – arhitect, om de afaceri.

Bogdan Duca – politolog.

Dorina Rusu – Fundația „Horia Rusu”

Tiberiu Cnab – matematician

Cristian Mircea Duicu – economist.