Este clar, nici șpaga nu mai e ce-a fost ! După ce a bulversat investițiile imobiliare și vânzările de automobile, criza economică a ajuns să afecteze până și circulația șpăgilor ! Conform comunicatului DNA, cei 10.000 de euro primiți mită de Sergiu Drăgancea (fostul director al APIA Dolj) reprezentau prima rată dintr-un total de 25.000 !

La fel de interesant este că același Drăgancea susține că reținea doar 10 % din volumul șpăgilor și că diferența „mergea mai departe” ! Dacă spune adevărul, asta înseamnă că bietul de el este doar o verigă dintr-o rețea mai amplă, cu ramificații măcar în ministerul agriculturii dacă nu și în alte zone de influență și interes.

Din această perspectivă, aștept ca arestarea lui Sergiu Drăgancea să producă și alte consecințe. Cea mai interesantă va fi desigur, dezvăluirea destinațiilor pentru restul de 90 % !

P.S. După arestarea directorului Drăgancea, șefa sa pe linie de partid – doamna Cristina Calangiu – a ținut să-l laude nițel, precizând că „au avut o bună relație în interiorul partidului” și că „sufletește, relația lor rămâne de neschimbat”.

Uite și filmulețul luat de pe youtube, înregistrat – cum altfel ? – la sediul PSD …

Anunțuri