Observ o tendință printre gânditorii stângii „democratice” de a considera că evenimentele cu care se confruntă economia mondială în ultimii ani (grupate sub denumirea de criză economică) ar fi o criză a capitalismului ce-i prevestește colapsul. Ca să dau două exemple, Ion Iliescu inserează pe blogul său un articol din presa germană: „Capitalismul, falimentul unei utopii”, citează cu îndreptățită mândrie proletară bătrânul comunist, iar Corina Crețu explică la rândul său într-un interviu de ce economia capitalistă nu-i perfectă !

Las la o parte că textul ăsta cu „economia capitalistă nu-i perfectă” îl știu de la lecțiile de socialism științific de acum 30 de ani. Ce-i drept, atunci economia capitalistă era proastă de-a dreptul. Iar astăzi, datele problemei nu s-au schimbat prea mult: după un evident eșec istoric, socialismul vine și arată cu degetul din nou, indicând ca vinovat dușmanul său dintodeauna: capitalismul.

Și totuși, să fie capitalismul să fie în criză ? Eu cred că dimpotrivă. Ce vedem acum este o criză a socialismului care își trăiește ultimele zvâcniri.

Înainte de a sări să mă contraziceți, hai să privim puțin înspre datoria publică a statelor, adică acel angajament financiar pe care un stat îl are față de cei care au cumpărat obligațiunile emise de același stat. Dacă intrăm în amănunte, observăm că sub această umbrelă, stau pensiile, salariile din sectorul public și veniturile asistaților sociali. Nu întâmplător, miniștrii de finanțe din UE discută deschis despre schimbarea definiției datoriei publice, cu scopul evident de a schimba raportul între aceasta și PIB-ul național, de parcă furatul propriei căciuli poate reprezenta o soluție.

Într-adevăr, datoria publică din statele europene a ajuns la cote la fel de alarmante ca în Statele Unite. Belgia se poate „lăuda” cu 97 %, Franța cu 87 % iar Germania – oricât de sănătoasă ni se pare – are și ea o datorie publică de peste 80 %. În statele cu probleme, limita de 100 % a fost consistent depășită: Irlanda – 114 %, Italia – 120 %, fără a mai vorbi de campioana europeană, Grecia cu 152 % !

Cum s-a ajuns aici ? Incredibil de simplu: de generații întregi, politicienii se prezintă în fața electoratului și promit câte-n lună și-n stele. Transpunerea în legi a acestor promisiuni a obligat (și obligă în continuare) statele la cheltuieli sociale pe care nu le mai poate susține. De ce ? Pentru că – să fie clar ! – statul nu produce nimic. Cine crede că statul este cel care asigură pensii, salarii și asistență socială trăiește în eroare. Este drept, eroarea este întreținută chiar de stat, cu multă abilitate, deoarece în acest fel își asigură controlul asupra unei părți însemnate a populației pe care o asistă.

Acum, acest stat a ajuns în situația în care angajamentele sale au devenit prea mari, după cum arătam mai sus urcând la 80 – 90 sau chiar la peste 100 % din propriul lor PIB. În aceste condiții, capitalul existent nu mai poate lucra pentru că este mult prea împovărat de taxele și impozitele pe care statul nu ezită să le legifereze.

Da, acesta e diagnosticul corect: sub presiunea maselor, ajutate de politicieni ce și-au văzut doar propriile interese, statele s-au transformat ajungând să fie profund sociale. Iar ceea ce se petrece acum este doar momentul în care se achită nota de plată pentru mulți, mulți ani în care politicile sociale au trăit pe spinarea capitalismului. Așa că dragi socialiști, stați liniștiți: capitalismul nu este în criză, fiind sănătos prin el însăși, că doar deține capitalul. Doar că are o problemă cu socialismul: nu mai poate să-l întrețină ! Așa că s-ar putea să dispară, spre binele tuturor …

Anunțuri