Din prostie sau din indiferență, Băsescu este din nou în contratimp cu evenimentele. Nu mai departe decât în timpul vizitei sale în Statele Unite, președințele trâmbița că România va adera la zona euro înainte de 2015, orice ar fi.

În schimb, de parcă nu ar fi auzit în viața lor de Băse al nostru, specialiștii în finanțe din toată lumea vorbesc despre iminenta prăbușire a monedei euro și inevitabila destrămare a sistemului.

Roubini zice că Grecia trebuie să revină la drahmă, alți economiști vorbesc despre necesitatea unui faliment controlat al Greciei, bursele au luat-o razna din nou, prețul aurului s-a dovedit volatil și imprevizibil prin scăderea neașteptată înregistrată ieri …

În loc de mesajele de adeziune la un euro din ce în ce mai jigărit, cred că elaborarea unui scenariu post-euro, care să pregătească România pentru perioada ce va urma este mult mai necesar. Așa cum se succed evenimentele, euro își trăiește ultima perioadă din viață. Semnale în acest sens vin din toate direcțiile, doar ai noștri nu dau vreun semn că ar înțelege ceva. Grecia este deja în incapacitate de plată și este doar o problemă de timp până când oficialii europeni vor recunoaște asta. Despre Italia se vorbește de rău pentru că are o datorie publică de peste 120 % din PIB ! Nici Franța sau Germania nu stau mai bine, cu 87 % și respectiv 80 % ! În aceste condiții nu văd care ar fi posibilitățile de rezolvare, mai ales că niciuna din economiile citate mai sus nu prevede o reducere drastică a datoriei publice concomitent cu un plan de creștere a veniturilor statului.

Prin urmare, ce se întâmplă acum în Grecia nu este altceva decât uvertura. Adevărata simfonie se va auzi după ce și alte țări europene se vor confrunta cu aceleași evenimente cu care acum se confruntă Grecia: incapacitate de plată. Dacă până acum zicem că a fost criză, să vedeți ce o să fie de aici înainte …

Din nefericire, România are un comportament la fel de iresponsabil ca întodeauna: puterea face turnee triumfaliste prin Moldova și inaugurează cu fast lucrări publice, iar opoziția se complace într-un dolce-farniente despre care nu aș fi crezut că poate fi un mod de acțiune politică.

P.S. Desenul de mai sus aparține lui Octavian Andronic – Ando. Ca să vedeți câtă previziune poate avea un caricaturist, o să vă spun că desenul este din noiembrie 2008 !

Reclame