Conform definiției din dicționar, falimentul este o situație de insolvabilitate pentru o persoană sau o firmă. Altfel spus, atunci când persoana sau firma în cauză nu mai poate să-și plătească datoriile angajate, spunem că avem un faliment. Pentru evitarea falimentului, soluțiile macro sunt doar două: ori reduci cheltuielile astfel încât să fie mai mici decât veniturile, ori crești veniturile astfel încât să fie mai mari decât cheltuielile. Simplu, nu-i așa ?

În ultima perioadă auzim tot mai des despre falimente. Cunoaștem cu toții persoane care bazându-se pe un nivel ridicat al veniturilor, au angajat credite pentru a-și cumpăra casă, mașină, sau diverse bunuri. Odată cu criza economică, veniturile au scăzut dramatic și mulți s-au trezit în situația de a nu mai fi în stare să acopere cheltuielile reprezentate de rate scadente, dobânzi și nu în ultimul rând de cheltuielile curente pe care toată lumea le face. Astfel de situații nu conduc doar la restrângerea cheltuielilor ci și la pierderea proprietăților, deoarece vânzarea impusă de creditor pentru a-și recupera datoriile este întodeauna dezavantajoasă pentru cel ce se găsește în faliment.

Situația nu este fundamental diferită în cazul firmelor. Falimentul se declară atunci când firma se confruntă cu imposibilitatea de a rambursa creditele (dacă acestea există), sau cu incapacitatea de a mai plăti salarii, facturile furnizorilor sau obligațiile fiscale. O firmă aflată în această situație are mici șanse de redresare și mari șanse de faliment. Evident, cu cât firma este mai mică, cu atât mai ușor se paote face un plan de redresare. Din acest motiv, întreprinderile mici au avantajul că se mișcă mai ușor și cu efecte mai bune, în timp ce un colos industrial ia decizii mai greu și uneori în contratimp cu realitatea din piață.

Ce ne facem însă dacă falimentul pândește echilibrul unei țări ? Dar al unui oraș ?

Vedem acum ce se întâmplă în Grecia, unde datoria publică este la peste 150 % din PIB. Asta înseamnă că dacă Grecia era o simplă firmă, falimentul acesteia ar fi fost demult declarat, iar creditorii i-ar fi scos deja activele la vânzare pentru a-și recupera din datorii. Fiind vorba de o țară și nu de o firmă, toată lumea evită să privească adevărul în față. Evident, asta nu ajută pe nimeni, iar lipsa de curaj a instituțiilor europene se va traduce în greutăți suplimentare pentru greci.

Aceiași situație se poate consemna și pentru multe din localitățile din România. Mii de comune și orașe au credite contractate pentru cofinațarea unor lucrări de interes public. Acum, aceste lucrări stagnează iar furnizorii sunt neplătiți de luni de zile. Ar fi și greu, dacă ne gândim că majoritatea primăriilor din țară nu mai au venituri nici măcar pentru plata propriilor angajați.

Din nefericire, nici Craiova nu face excepție ! Municipalitatea a contractat credite pentru proiectele fanteziste ale lui Solomon, fie că vorbim despre fântânile din centrul orașului, despre pasajul de peste Valea Vlăicii sau despre Complexul Expozițional din Romanești. Mai mult, acum se vorbește de contractarea unui nou credit care să achite parțial din datoria de 50 de milioane de euro a Regiei de Termoficare către Complexul Energetic Craiova.

Parcă am mai văzut astfel de întâmplări și la alții care au impresia că un credit rezolvă miraculos toate problemele, uitând că după euforia „realizărilor” vin scadențele. Și în majoritatea situațiilor, scadențele înseamnă faliment dacă veniturile nu au fost corect prevăzute. Grecia este un exemplu clar.  

În ce privește Craiova, bugetul estimat în ianuarie 2011 se baza pe 586 de milioane la venituri totale. După rectificări succesive, a ajuns la doar 476 de milioane și ar mai avea nevoie de încă o rectificare, tot în minus, după spusele primarului … Asta înseamnă că previziunile bugetare făcute de primăria Craiovei au o eroare de peste o sută de milioane de lei, adică de cca. 23 % ! Nu știu cum se poate numi asta, dar cred că se situează undeva între prostie și incompetență.

Nu mai vorbesc că datoria Craiovei la Complexul Energetic (pe căldură consumată deja !) este de 50 de milioane de euro, adică jumătate din veniturile întregului an 2011. Iar anul aproape că a trecut ! Așa cum stau lucrurile acum, mi se pare că bugetul Craiovei miroase a faliment.

Iată de ce cred că oficialii primăriei ar trebui să prezinte public o situație clară a bugetului orașului, înainte de a fi prea târziu.

P.S. Fotografia de mai sus prezintă clădirea Primăriei Craiova dinspre strada Romul. Imaginea vorbește despre felul în care îngrijim propria casă. Despre clădirea Primăriei ca monument istoric (proiectată de Ion Mincu, întemeietorul școlii de arhitectură românești) nu am curaj să deschid discuția. Poate cu altă ocazie …

Anunțuri