De azi începe recensământul. Scopul acestei operațiuni de mare amploare este de a se afla cu o cât mai mare exactitate care este populația României.

Nu am nicio îndoială că imediat după ce rezultatele vor deveni publice, instituțiile statului vor reacționa la constatarea că populația României a scăzut. Implicațiile nu vor ocoli nici mediul politic, pentru că o populație mai mică va avea nevoie de mai puțini reprezentanți. În consecință, putem fi siguri că în următoarea rundă electorală vom alege mai puțini senatori și deputați deoarece chiar păstrându-se actualele norme de reprezentare, aplicându-le pe valori diminuate, vor rezulta – evident – valori diminuate.

Ca să fiu mai bine înțeles, voi folosi exemplul județului meu. Prin urmare, Doljul are 734.231 de locuitori, conform recensământului din 2002.

Conform Legii 373 / 2004, norma de reprezentare pentru de un senator este de un ales la 160.000 de locuitori, iar pentru un deputat este de un ales la 70.000 de locuitori. Pentru județul Dolj, aceste calcule înseamnă 4,58 senatori și 10, 34 deputați. Rotunjit în plus în cazul Senatului și în minus în cazul Camerei, a rezultat și corpul pe parlamentari ai județului: cinci senatori și zece deputați.

Dar ce se va întâmpla dacă populația județului va scădea ? Păi hai să vedem: dacă scăderea va consemna mai mult de 17.000 de locuitori, prin aplicarea normei un senator va fi scos din schemă, iar Doljul va fi reprezentat de patru senatori și zece deputați. Dar este posibil ca rezultatele recensământului să consemneze o scădere și mai mare. Dacă scăderea va fi de peste 72.000 de locuitori, județul Dolj va pierde și un deputat !

O situație similară va fi și în ce privește Consiliul Județean. Acum se beneficiază de numărul maxim de consilieri județeni prevăzut de Legea 215 / 2001, respectiv de 37. Dar dacă populația județului va scădea la mai puțin de 650.000 de locuitori, se va intra pe palierul imediat inferior, de 35 de consilieri. Aceleași efecte se vor produce în toate localitățile unde va exista o scădere semnificativă a populației.

Pe de altă parte, sunt convins că aceste calcule nu-și vor mai avea rostul în faza pregătitoare a alegerilor. Chiar dacă legea electorală nu se va modifica, este cert că va fi obligatorie retrasarea colegiilor electorale, deoarece așa cum arătam mai sus, în 2012 se vor alege mai puțini parlamentari. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu legile ce vizau reducerea numărului de parlamentari și depuse în Parlament atât de Putere cât și de Opoziție.

Anunțuri