Felul defectuos în care s-a rezolvat accesul din drumul european în incinta Aeroportului Craiova a provocat astăzi primele victime: un carambol în care s-au lovit nu mai puțin de patru autovehicule. Din fericire, vorbim doar de răni ușoare și de pagube materiale, dar viitorul poate rezerva surprize neplecute.

Ca să fiu mai bine înțeles, trebuie să vă spun că accesul din parcarea Aeroportului pe drumul cu patru benzi se face direct, fără să existe o bandă de accelerare. De asemenea, accesul din drum în parcare se face tot fără o bandă de decelerare. Existența acestora nu este doar obligatorie, conform legii ci este și foarte necesară, deoarece pe porțiunea respectivă de drum se circulă cu viteză. Accidente s-au mai întâmplat și în alte rânduri, pentru că autovehicule ce intenționau să intre în parcarea aeroportului prin viraj la dreapta, au încetinit brusc și au fost lovite din spate. Tot acolo mai există o anomalie: mașinile care vin din oraș și doresc să intre în incinta aeroportului, trebuie să dea prioritate celor ce merg spre oraș, blocând în acest fel una din benzile de deplasare în direcția ieșirii din oraș.

Pentru a avea o imagine completă, o să mai adaug că pentru modernizarea Aeroportului Internațional Craiova s-au investit câteva milioane de euro, iar inaugurarea s-a făcut cu mare pompă, fiind prezentată ca un succes teribil al autorităților locale. Din nefericire, printre acele câteva milioane, nu s-au găsit și câteva zeci de mii pentru a se asigura un acces corect, eventual prin amplasarea unui sens giratoriu, că loc este destul. Nu mai vorbesc că era posibilă și o variantă de acces din șoseaua de centură aflată în imediata vecinătate a Aeroportului.

Așadar, explicația pentru eveniment este accesul: prost gândit și proiectat, defectuos, generator de incidente. Sunt sigur că Aeroportul din Craiova este singurul aeroport internațional din lume în care accesul se face direct dintr-un drum național, fără presemnalizări și fără o sistematizare specială a intersecției. Dacă student fiind aș fi propus într-un proiect o astfel de soluție, probabil că m-ar fi dat afară din școală, fără drept de reînscriere. În schimb, la Craiova autoritățile nu doar că manifestă entuziasm, dar iată că este necesară o nenorocire pentru a se constata o soluție proastă. Sper că cineva o se trezească totuși, eventual dintre societățile de asigurări. Ne de alta, dar cel puțin deocamdată, sunt singurii care plătesc pentru incompetența autorităților.

Anunțuri