Privesc la TV desfășurarea ședinței de votare a guvernului Ungureanu, în Parlament.

Cred că este o atmosferă specială, cu parlamentari fericiți, cu foști, actuali și viitori miniștri pătrunși de importanța lor. Nominalizarea fiecărui ministru este însoțită de aplauze sincere, voioase – ca pe vremea Marii Adunări Naționale, doar că pe vremea aia se numeau aplauze prelungite și erau mai puțin sincere. În schimb, discursurile celor prezenți sunt la fel ca atunci: înălțătoare, decisive, hotărâtoare, pline de iubire pentru țară, pentru conducători …

Fără îndoială, puterea se bucură sincer privind de jur-împrejur la un Parlament lipsit de opoziție. Sunt convins că mlți dintre cei ce stau acum pe-acolo, mulțumiți că le trece guvernul, se gândesc cu nedisimulată plăcere la un viitor Parlament ca cel de azi, decorat cu membrii aceluiași partid de-al lui șefu’ …

Situația de azi este rezultatul firesc al ultimilor ani în care Puterea a făcut mari eforturi în a reduce rolul opoziției. Se pare că i-a reușit, iar astăzi am văzut la lucru Marea Adunare Națională: obedientă puterii politice dar lipsită de suportul populației și atentă doar la indicațiile venite de „sus”. Mai mult ca sigur, dacă Băsescu ar intra în sală, Parlamentul României (sau ce a mai rămas din el) l-ar aplauda la nesfârșit, sau până când i-ar face semn Elena Udrea să înceteze.

Reclame