Acum vreo lună de zile, Mișu Voicu se dădea de ceasul morții încercând să convingă primarii PNL din colegiul dumisale să revină din pribegie. Pentru cine nu știe, este bine să se afle că toți primarii din colegiul deputățesc în care sălășuiește cel mai important dintre vicepreședinții centrali ai PNL-ului, au ales să-și părăsească așa-zisul deputat, pentru a se urca în trăsura frumos colorată a UNPR-ului.

Ca să fie convingător cât-de-cât, Mișu a alergat ceva timp prin zonă, nădăjduind că o convinge pe vreunul. Nu a reușit, iar rezultatul a fost nul, iar cei plecați, au rămas acolo, la UNPR !

Și totuși, efectele alergărilor sale prin județ nu au întârziat să apară: ieri, încă un primar PNL a decis să se alăture UNPR. De această dată este vorba de dl. Aurel Cârstianu, primarul comunei doljene Radovan. În acest fel, batalionul de foști primari PNL din UNPR, mai capătă un soldat. Ba, cunoscându-l bine pe cel în cauză, aș zice că după alegerile din iunie 2012 mai capătă un primar.

Decizia dlui. Cârstianu ar trebui să fie încă un semnal de alarmă pentru situația cu care se confruntă organizația județeană a PNL. Acum un an arătam aici pe blog că primarii din colegiul lui Voicu – neimpresionați de așa-zisa sa valoare politică, ușor diferită de zero – pleacă din partid. La nivel central, situația a rămas fără reacție, făcându-mă să-mi amintesc celebrul Titanic și sinistra sa orchestră ce continuă să cânte în timp ce vaporul se scufundă. Cum ar veni, Mișu promovează în ierarhie, în timp ce partidul se scufundă …

Din nefericire, ca un cancer ce se extinde într-un organism, situația netratată din colegiul de deputat al lui Voicu se manifestă de acum și în colegiul de senator al lui Mario Oprea, unde cazul Cârstianu se alătură celorlalte. Dacă tendința se va menține, înainte de alegerile locale, nu doar colegiul lui Voicu va fi fără primari ci și colegiul lui Oprea !

O fi bine ? O fi rău ? Doar bunul Antonescu poate să știe …

În orice caz, cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, pot da un pronostic sigur: Mișu Voicu – cât este el de vicepreședinte la nivel național, președinte la nivel județean și ce o mai fi el pe acolo – nu va mai candida în județul Dolj. Îl înțeleg: în afară de câteva potăi ce fac sluj în jurul lui, nu-l mai susține nimeni. Chiar și așa, nu-mi fac griji pentru viitorul său politic. Așa cum i-a aburit pe toți președinții PNL-ului de până acum, îi va aburi și pe ăilalți, inclusiv pe cel actual.

Mai nasol va fi pentru bietul Oprea – nu ministrul UNPR-ist, ci senatorul PNL-ist. Așa cum ziceam mai sus, din poziția de importanță națională pe care o deține, Voicu își va aranja ceva, pe când Oprea, nu ! Vai, vai de peneliștii doljeni …

P.S. În fotografie, vedem colectivul de conducere al primăriei Radovan, în frunte cu destoinicul primar Aurică Cârstianu. Până mai ieri, era pe rândul de sus, al doilea din dreapta. De acum îl găsiți tot pe rândul de sus, dar al șaptelea din stânga.