De unde a apărut povestea asta cu „cutuma” numirii șefilor de servicii din rândurile opoziției ? Cine a inventat așa-ceva ? De unde până unde am ajuns să credem că ar exista o astfel de „cutumă” ?

Să fie clar, șefii serviciilor de informații nu s-au numit din rândurile opoziției, ci dimpotrivă, dintre cei apropiați puterii. Ca să ne lămurim, vă propun un scurt istoric, și vom începe cu Serviciul Român de Informații.

Primul director al instituției a fost Virgil Măgureanu și a fost numit de Ion Iliescu în 1990, imediat după ce fostei Securități i s-a aplicat un tratament cosmetic post-revoluționar. Cred că nimeni nu are impresia că dl. Măgureanu făcea parte din PNȚ sau – mai știi ? – din PNL … Nu, domnul Măgureanu era unul dintre ofițerii de bază ai Securității Statului și ai Departamentului de Informații Externe. A îndeplinit funcția de director al SRI până în 1997, deci pe parcursul primelor două mandate ale lui Ion Iliescu.

După alegerile din 1996, Virgil Măgureanu a demisionat, iar Emil Constantinescu – noul președinte, l-a numit în funcție pe Costin Georgescu. Trebuie spus că în momentul nominalizării sale ca director SRI, acesta era deputat al PNL ! Spre deosebire de predecesorul său, Costin Georgescu nu avea o relație deschisă cu fosta Securitate, deși după ce a devenit deputat a ocupat pentru scurtă vreme funcția de Vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Cameră. A stat în funcție până după alegerile prezidențiale din 2000, câștigate de eternul Ion Iliescu.

Revenit la Cotroceni, Zâmbărețul a numit ca director al SRI unul dintre colegii săi din PSD, pe deputatul Radu Timofte. Ca și Măgureanu, Timofte a fost ofițer, ce-i drept de Armată și nu de Securitate. Ca și Georgescu, parlamentar fiind, a fost membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională dar și vicepreședinte al Comisiei parlamentare de control al activității Serviciului de Informații Externe. Dl. Timofte a demisionat de la conducerea SRI în urma scandalului provocat de fuga peste graniță a lui Omar Haysam, în 2006.

Prin urmare, putem constata că până la Traian Băsescu, fiecare președinte a numit ca directori ai SRI oameni ce se găseau de aceiași parte a baricadei. Altfel spus, dacă exista o cutumă, aceea nu era de a numi șeful SRI din rândurile opoziției, ci dimpotrivă. Lucru absolut normal și firesc, aș spune !

Primul care încalcă regula este actualul președinte, odată cu nominalizarea succesorului lui Radu Timofte în persoana lui George Maior – de asemenea deputat PSD în momentul nominalizării. În octombrie 2006, parlamentarii PSD și PD au validat  propunerea făcută de Traian Băsescu.

Să trecem la SIE, adică Serviciul de Informații Externe.

Aici, primul director de după 1990 a fost Mihai Caraman – un celebru ofițer al fostei Securități a Statului. Celebritatea și-a dobândit-o reușind să obțină documente secrete dintr-un sediu NATO, fapt ce a condus și la decorarea sa de către KGB-ul sovietic. Lui Caraman i-a urmat Ioan Talpeș – unul dintre foștii consilieri prezidențiali ai lui Ion Iliescu. Evident, ambii au fost propuși de Ion Iliescu, iar majoritatea parlamentară de atunci i-a validat fără rezerve.

După ce Emil Constantinescu a câștigat alegerile, Talpeș a fost înlocuit cu Cătălin Harnagea. Acesta fusese șef al campaniei electorale a lui Victor Ciorbea, dar și consilier prezidențial, pentru o scurtă perioadă.

Ca de obicei, și in 2001, după schimbarea de la Cotroceni, urmează schimbări la SIE, așa că Ion Iliescu numește ca director tot un politician PSD, respectiv pe Gheorghe Fulga. Acesta fusese consilier prezidențial, deputat, prefect al județului Brașov. Pentru cine cunoaște, să mai spunem că înainte de 1989, dl. Fulga lucra ca sociolog la uzina „Tractorul” …

Următorul pe lista directorilor SIE, apare Claudiu Săftoiu, promovat de Traian Băsescu din rândurile consilierilor săi. După cum știm, domnia sa nu a petrecut nici măcar un în funcția de director, fiind urmat de actualul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, după un scurt interimat asigurat de Silviu Predoiu.

Așadar, și în cazul numirilor de la SIE, avem de a face cu oameni apropiați instituțional de președintele în exercițiu, mai puțin ultima nominalizare, când din nou, același Traian Băsescu ignoră (sau încalcă) regula.

Să mai spunem că „servicii” mai există și altele, nu doar SRI și SIE. Printre exemple: Serviciul de Protecție și Pază – SPP, Serviciul de Telecomunicații Speciale – STS, Direcția Generală de Informații a Apărării – DGIA, Direcția Generală de Informații și protecție Internă – DGIPI.

În concluzie: nu există „cutuma” nominalizării unui director de Servicii de Informații din rândurile opoziției !

Anunțuri