Site-ul Romania Liberală lansează o dezbatere interesantă pe tema cotei unice de impozitare. Poate că nu aș fi simțit nevoia de a exprima un punct de vedere aici, dacă nu aș fi citit câteva comentarii năstrușnice, de tipul – „cota unică de impozitare este un principiu liberal”, sau „cine nu acceptă cota unică de impozitare este comunist”. Spun asta, deoarece disputa între susținătorii cotei unice și cei ai cotei diferențiate (progresive) este nu doar o falsă problemă ci și un subiect ce se dezbate mult și inutil pentru a ascunde adevărul. Iar adevărul este că povara fiscală ce stă pe umerii contribuabililor (persoane fizice sau juridice) este mare, mult prea mare.

Așadar, dacă tot vrem să invocăm principiile liberalismului, vom afirma că taxele și impozitele nu au nimic de a face cu liberalismul ci sunt doar o modalitate prin care statul, folosind reguli create de el însuși, fură și jefuiește proprietarii și producătorii de bunuri, singurii contribuabili reali.

Printre alte rele cu care ne-am pricopsit din perioada comunistă, figurează și părerea tâmpită că toți bogații au făcut avere furând și înșelând. La aproape un sfert de secol de la divorțul de Ceaușescu, este greu de acceptat că există printre bogați oameni care muncesc cu adevărat, sau care au avut o idee extraordinară și au știut să o valorifice, sau care au capacitatea de a se organiza, atât pe ei cât și pe alții. Sigur că există și dintre cei care se îmbogățesc făcând afaceri cu statul, eludând fiscul sau beneficiind de sprijin politic, dar asta-i o altă treabă – ține doar de incapacitatea statului social de a se opune corupției și fărădelegii.

Îmi pare rău să constat că încă suntem tributari ideii că cei bogați au datoria să-i susțină pe cei săraci, iar dacă nu o fac, trebuie constrânși, prin aplicarea de taxe și impozite. Evident, statul este cel care constrânge, pe modelul haiducului ce-l deposedează noaptea pe boier de punga sa cu bani, uneori luându-i viața, pentru a o redistribui (ce cuvânt drag socialiștilor !) dimineața în sat, săracilor. Uităm de multe ori că boierul odată omorât nu va mai produce nicio pungă cu bani, după cum uităm și că haiducul nu ajunge chiar întotdeauna să predea punga celor nevoiași, nu de puține ori preferând să spargă banii cu hangița din răscruce.

Revenind, o să vă rog să observăm că principalul argument folosit de stat pentru a-și justifica hoția este că doar el, (statul, adică !) știe cum poate fi administrat binele comun și progresul societății.

Nimic mai fals ! Deși contribuabilii își plătesc cu conștiinciozitate sumele pe care statul le pretinde, sănătatea, educația, sistemul de pensii, infrastructura, în general tot ceea ce depinde de finanțarea statului, continuă să sufere de o așa-zisă subfinanțare.

Dar de unde rezultă această „subfinanțare” ? Răspunsul este foarte clar: statul, după ce încasează banii contribuabililor are ca primă grijă întreținerea aparatului propriu și alimentarea cu resurse bugetare a rețelei de clienți politici. Abia după ce aceste interese sunt onorate și numai dacă în buget mai rămâne ceva, statul va manifesta preocupare și pentru binele public.

Din acest motiv, eu cred că indiferent cât de mult va contribui cetățeanul la bugetul statului, banii nu vor ajunge decât într-o mică parte acolo unde trebuie. Restul – adică majoritatea – se vor opri în întreținerea și susținerea imensului aparat birocratic al statului, sau vor merge în alimentarea rețelelor mafiote ce căpușează statul.

Iată de ce consider că discuția despre „taxa în cotă unică” vs. „taxa în cotă progresivă” trebuie înlocuită cu o mult mai serioasă discuție despre „statul social” vs. „statul liberal”. Degeaba ne bucurăm de o taxă unică dacă aceasta este dublată și ajutată de nenumărate alte taxe. Știm prea bine că sistemul fiscal românesc este supradimensionat, agresiv la adresa contribuabililor de bună credință, delăsător în fața corupției și indiferent cu neplătitorii. Avem probabil cele mai multe taxe și impozite din Uniunea Europeană și implicit o administrație financiară numeroasă menită să controleze colectarea. Aceasta este zona în care trebuie făcută o intervenție urgentă, altfel noi vom continua să dezbatem iar statul va continua să ne fure.

În concluzie, cota unică de impozitare poate fi o idee ce merită a fi susținută, dar numai în condițiile unei reforme reale a statului actual, dintr-unul de tip social așa cum este acum, către un stat de tip liberal – formulă pentru care milităm.

Anunțuri