A plecat Oana Niculescu-Mizil din PSD. Au mai plecat și alții, luna trecută dar și anul trecut. Mai este încă o serie ce se pregătește pentru luna viitoare. PSD-ul este doar unul dintre locurile din care se pleacă, pentru că se pleacă și din PDL și din PNL. Îndeosebi între cele trei partide, au loc schimburi intense. Cei mai activi în mutări sunt primarii și parlamentarii. Consilierii locali și / sau județeni ar pleca și ei, dar stau locului din cauză că le este frică să nu-și piardă, nu atât mandatul încredințat de popor, cât indemnizația lunară.

Acum, în preajma alegerilor, traficul politic s-a întețit și așa este normal: fiecare combatant se poziționează și re-poziționează încontinu, înainte de asaltul final. Fiecare vede dispunerea trupelor pe harta electorală și ia măsuri care să-l avantajeze. Aspirațiile fiecăruia, îngăduința colegilor și nu în ultimul rând jocul adversarilor politici, sunt tot atâtea variabile de care viitori aleși țin cont. Un adevărat spectacol! Dar spectacolul nu este complet dacă nu ascultăm și gălăgia ce însoțește fiecare plecare, căci pe modelul din natură, unde oricărei acțiuni îi corespunde o contra-acțiune, tot așa, oricărei plecări îi corespunde o sosire.

Plecările sunt zgomotoase, pentru că cei rămași îl înjură cu obidă pe cel plecat. Dau cu basca de pământ și strigă din rărunchi, să se audă bine, până la ultimul alegător: cică era „un nesimțit / corupt / arogant / curvar / lipsit de calități, etc.” de te și miri de ce l-au suportat ani de zile dacă era atât de rău.

Sosirile la destinație sunt și mai zgomotoase! Aici nu se dă cu basca de pământ ci dimpotrivă, se aruncă cu ea până la cer! Odată ce-a sosit, nou-venitul care este tot una cu recent-plecatul este „un om bun / de o cinste ireproșabilă / familist convins / plin de calități și uneori, chiar un vizionar ce nu se putea manifesta în cadrul închistat oferit de ceilalți”.

Privind din afară și nefiind implicat în vreun fel, mă pot bucura de frumusețea jocului. Unii sunt previzibili în mișcările lor și îmi pare rău pentru ei: dacă sunt previzibili pentru mine, înseamnă că sunt previzibili și pentru adversarii lor. Alții sunt imprevizibili și din acest motiv, mutările lor sunt spectaculoase. Seamănă cu celebrul joc al copilăriei mele „Țară-țară-vrem ostași”, pentru cine și-l mai aduce aminte. Doar că acum îl joacă oameni mari, nu copii. Despre miză nu mai vorbim, că e rușine.

Anunțuri