2013 05 01 Bitmap

Cred că fără să-mi dau prea bine seama, am îmbătrânit. La mesele de duminică, părinții noștri își aduceau aminte despre întâmplări din timpul războiului sau despre cooperativizare. Câți copii eram pe acolo, prin jurul mesei, făceam ochii mari și ascultam. Acum ne-a venit și nouă rândul, doar că ne-având parte de război, vorbim la o bere de 1 Mai despre cum petreceam de Ziua Muncii pe vremea ceaușescului.

Unul dintre interlocutori s-a străduit să-mi aducă aminte despre ce frumos era de 1 Mai în vremea copilăriei noastre. Argumente ? Stai să vezi: în primul rând, festivitatea organizată de Partid, în care elementul de bază era defilarea ce trecea prin fața primăriei. Apoi, aveam plimbarea din Parcul Poporului și joaca pe iarbă cu ăilalți copii în timp ce părinții beau celebra bere și mâncau nu-mai-puțin celebrii mici. În fine, argumentul suprem: ziua liberă ce însoțea de fiecare dată sărbătoarea.

Și totuși, eu îmi aduc aminte despre ziua de 1 Mai altfel …

Nu mergeam la defilare de fiecare dată. De fapt nici nu se organiza la fiecare 1 Mai ci doar din când în când, după reguli știute doar de propaganda comunistă. În orice caz, dacă mergeam era nasol. Îmi aduc aminte că ai mei mă sculau cu noaptea-n cap, pe întuneric. Prima prezența a pionierilor se striga înainte de șase dimineața și vai de nota la purtare dacă nu erai prezent. Ba – mai mult – putea fi de rău și pentru vreunul din părinți, la locul de muncă. Apoi, îmbrăcatul ! Da, era și ăsta o problemă, pentru că pionierii nu puteau fi costumați pentru defilarea de 1 Mai altfel decât în cămașă albă și cravată roșie. Toate bune, doar că la șase dimineața era frig de-a binelea, așa că mama avea grijă să-mi mai bage pe sub cămașa de in, un tricou gros – i se zicea „de flanelă”. Nu spun cum te simțeai pe la ora 10, când soarele dogora la fel ca și acum, iar dom’ diriginte ne mai calma din când în când spunându-ne să fim cuminți, că acu-acu ne vine și nouă rândul. Când ne venea rândul să trecem și noi prin fața primului secretar și a liotei de activiști suiți în tribuna oficială, se apropia sfârșitul defilării și trecusem de miezul zilei. Așadar, eram leoarcă de sudoare, obidiți de căldură, însetați ca beduinii, morți de foame și prăbușiți de oboseală. Abia dacă mai puteam să nimerim drumul spre casă unde dormeam ne-întorși până în ziua următoare.

Așa că despre dus la parc sau bătut mingea pe maidan, nu mai putea fi vorba. Uneori, aveam parte de o plimbare cu barca pe lacul din Parcul Poporului – devenit după 1990 Parcul Romanescu, căci edilii de atunci nu au avut curajul de a-i reda vechiul său nume, adică Parcul Bibescu, după numele celui pe moșia căruia se făcu parcul. Dar asta-i o altă poveste.

Bunica spunea că 1 Mai este „Paștele comuniștilor”. Adică, ei ne-având parte de o sărbătoare, își inventaseră una, poate nu atât ca să aibă ceva de serbat, cât ca să creeze un eveniment tocmai de Paște, de sărbătoarea noastră, a celorlalți. Întradevăr, dacă se nimerea ca 1 Mai să pice tocmai de Paște, era o problemă serioasă la Județeana de Partid, care se dezbătea în ședințe interminabile.

Într-o astfel de aliniere a sărbătorilor, știu că s-a dat consemn că nu este voie cu ouă roșii la școală. Greu de înțeles astăzi, nu-i așa ?

Chiar și după copilărie, caracterul festiv al zilei de 1 Mai nu-mi pricinuiește vreo frumoasă aducere aminte. În perioada în care lucram la Electroputere (și chiar după aceea) așteptam febril evenimentul, mai ales dacă pica spre sfârșitul săptămânii. Într-o astfel de situație puteam spera că zilele „se înnoadă” având parte în acestfel de mai multe zile libere. Dar de multe ori, Ziua Muncii se serba prin muncă. Adică era o cât se poate de normală zi de lucru, cu sculat de dimineață, cu înghesuiala în autobuz, cu semnat condica la sosire și la plecare, cu norma de îndeplinit și toate celelalte. Cred că până și comuniștii realizaseră că este prea scump să întrerupi procesul de producție doar pentru o amărâtă de defilare, care oricum nu avea nicio utilitate, nici măcar propagandistică …

Acum, în așa zisul capitalism românesc, este de la sine înțeles că în ziua de 1 Mai nu se mai muncește. Dimpotrivă, vacanța de o săptămână oferită cu atâta generozitate de guvern pare să devină o dovadă că socialismul a învins, din moment ce sărbătoarea lor atât de importantă, dăinuie.

Sursa foto: www.adevarul.ro

Anunțuri