Zilele astea se face mare tapaj pe tema înăspririi pedepselor și amenzilor pentru nerespectarea regulilor de circulație. Nu-i un lucru rău: pe drumurile publice, pe străzile orașelor sau pe marile bulevarde se circulă haotic, într-o totală lipsă de respect față de alți participanți la trafic. Se claxonează inutil, se parchează aiurea, se conduce cu agresivitate …

Din nefericire, nu cred că măsurile propuse dinspre Poliția Circulație vor veni cu soluții la problemele din trafic. Faptul că un număr de cetățeni vor fi obligați să circule cu viteză mai mică nu va conduce la sporirea îndemânării tuturor șoferilor. Nici mărirea amenzilor nu va determina prezența bunului simț în intersecțiile aglomerate.

Exemple sunt atât de multe, încât aș pierde prea mult timp pentru a le prezenta. Numărul de cocălari aflați pe drumurile țării este mult prea mare și nu există zi în care să nu te intersectezi cu vreunul …

Totuși, am găsit o soluție: mi-am montat o cameră de luat vederi pe parbrizul mașinii mele (sper că este legal !) și din când în când voi prezenta aici câte o fotografie și un comentariu. Dacă alte soluții nu există, măcar să-i înfierăm aici, pe blog.

Evident, aștept și alte comentarii, ba chiar și reacții din partea tuturor celor interesați.

Cum vă place ideea ?

*     *     *

Iată și prima imagine, dimpreună cu comentariul aferent:

Bitmap in Untitled-1

Este o imagine luată la intrarea în Craiova, venind dinspre București. După cum se vede, drumul este pe patru benzi, câte două pe fiecare sens. Pe dreapta este vizibil un autoturism parcat aiurea. Nu știu acum dacă acolo este sau nu amplasat vreun indicator de „staționare interzisă”. Chiar dacă ar fi, nu cred că l-ar incomoda în vreun fel pe posesorul autoturismului.

Nu trebuie să mai spun că genul ăsta de parcare încurcă traficul și reprezintă un potențial deloc neglijabil pentru accidente. Cei care merg pe prima bandă vor fi nevoiți să facă o depășire, cei care merg pe a doua bandă vor fi nevoiți să țină cont de situație, etc.

În plus, vă rog să țineți cont și de secundele premergătoare parcării, precum și cele ce urmează plecării automobilului din locul de parcare ales cu atâta neglijență.