2013 12 12 Giratoriu

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Craiova nașterii mele, la orașul meu năpădit de cocălari, la blocurile din cartierul meu, mâncate de igrasie și înconjurate de gunoaie, la drumurile ciuruite de gropi cum nu mai sunt altele în țară, la autostrada care nu o să se mai facă vreodată, nici în vecii-vecilor, la cele două echipe de fotbal din divizia B din care nu se poate face nici măcar una de divizia A, la toți liderii politici de se joacă de-a mijoarca cu bugetele locale până le crapă și se alege praful de ele, la primarii arestați în trecut și la cei ce vor fi arestați în viitor … Da, gândind la toate astea, parcă-mi saltă inima de jale …

P.S.: Probabil o să vă întrebați ce-i cu fotografia asta ?

Ei bine, este un instantaneu din centrul Craiovei, dintr-o intersecție importantă (Calea București cu Bulevardul Carol), aflată lângă Universitate, la ieșirea dintr-un pasaj subteran recent dat în folosință. Imediat după ieșirea din pasajul care a costat câteva milioane de euro, s-a amenajat un sens giratoriu făcut din câteva zeci de bidoane de plastic. Nu știu cine a gândit lucrarea, dar nu-mi vine să cred că pentru una din cele mai importante intersecții ale orașului, nu s-au găsit resursele necesare pentru a o face așa cum trebuie. O voce lăuntrică îmi spune că acolo nu se poate face un sens giratoriu, deoarece urmează să fie redată folosinței linia de tramvai, deocamdată aflată în reabilitare. Așa o fi, dar atunci de ce s-a mai făcut sensul giratoriu ? Că nu am curaj să mă întreb de ce s-o fi făcut pasajul …

Reclame