2014 01 18 Libertatea

Acum 24 de ani, opoziția politică din România era formată din doar câteva personaje, cu toții având o incredibilă valoare morală, politică, intelectuală.

Ion Rațiu venise din Anglia și era un gentelmen veritabil. Prezența sa electrizantă impunea un respect natural în orice împrejurare. Știam despre el și despre efortul său permanent de a promova România din emisiunile de la Radio Europa Liberă. Radu Câmpeanu venise din Franța în primele zile de după anul nou 1990. Tata, care intrase în PNL încă dinainte de război, îmi spusese că fusese unul dintre liderii tineretului liberal. Despre Corneliu Coposu nu știam prea multe lucruri atunci, dar aveam să aflu în curând. În fine, Sergiu Cunescu fost social-democrat înainte de război, se alăturase celorlalți, întregind tabloul partidelor istorice românești: PNȚ, PNL, PSD.

Din nefericire, lucrurile au mers prost pentru opoziția acelor vremuri. Se confruntau cu un alt partid istoric, urmașul PCR, cosmetizat în pripă, redenumit Frontul Salvării Naționale și condus de un comunist de linia a doua: Ion Iliescu.

În fața perspectivei de a împărți puterea, acesta nu a ezitat niciun moment în a-și denigra adversarii, în a minți românii cu privire la intențiile nou-înfințatelor partide politice, în a organiza corecții fizice împotriva adversarilor. De fapt, în perioda primilor ani de după revoluția română, puterea a luptat cu toate metodele și mai ales cu toate instituțiile împotriva opoziției.

Una dintre metodele folosite au fost și lozincile – unele dintre ele versificate, ca să se fie reținute mai lesne. Fără să am pretenția că mi le mai aduc aminte pe toate, redau aici câteva dintre ele, cu precizarea că le-am auzit cu urechile mele pe toate

Noi muncim, noi nu gândim ! – probabil cea mai cunoascută lozincă fesenistă a vremii, vroia să sublinieze că oamenii muncii „cei mulți” cum se spunea, sunt preocupați de muncă și iar muncă, în contrast cu intelectualii „cei puțini” care au ca principală muncă … gânditul, iar din așa ceva, țara nu poate căpăta ceva folositor.

Moarte intelectualilor ! – urmarea firească a lozincii precedente, am auzit-o de la minerii chemați de Ion Iliescu în iunie 1990. Dezlănțuiți pe străzile Bucureștiului, i-au bătut pe toți cei care aveau aspect de intelectuali, fără ca forțele de ordine să intervină. În acele zile, o pereche de ochelari reprezenta un pericol, deoarece se putea bănui o înclinație spre lectură a posesorului.

Nu ne vindem tara ! – s-a strigat prima oară la un mitingul organizat de FSN ca replică la un miting organizat în ziua precedentă de PNȚ și PNL. Cu puțin timp în urmă, Ion Rațiu vorbise la postul public de televiziune despre privatizare, ca metodă de însănătoșire a economiei românești.

Boşorogii fără dinţi, vrea să fie preşedinţi ! a apărut după ce Ion Rațiu a anunțat că va candida pentru președinția României. Normal, Ion Iliescu era un tinerel pe vremea aceea …

PNL şi PNŢ, să ne pupe-n FSN ! – am auzit-o la un miting al șoferilor adunați de Miron Mitrea – pe vremea aceea un lider sindical de succes. După cum sună, este – evident ! – o lozincă produsă la autobază. Din nefericire pentru noi toți, nici nu știau cât de multă dreptate aveau …

Iliescu te votăm, te votăm tot neamu’, ca să moară de necaz Raţiu şi Câmpeanu ! – se striga la mitingurile electorale organizate de FSN înainte de Duminica Orbului, 20 mai 1990.

Iliescu apare, soarele răsare ! – s-a strigat la un miting electoral organizat de FSN în fața Academiei Militare, în primăvara anului 1990. Era o vreme noroasă și din când în când, mai scăpa câte o aversă de ploaie. Adevărul este că la urcarea pe scenă, a apărut soarele, iar mulțimea a început instantaneu să strige lozinca …

Liberali și țărăniști, puneți mâna și munciți ! – se striga la oricare dintre mitingurile organizate de Iliescu și FSN.

În afară de aceste lozinci, susținătorii lui Ion Iliescu și ai FSN-ului, mai luptau într-un fel: în toate discuțiile politice ale vremii, pentru a susține lipsa de calitate a candidaților opoziției – adică Ion Rațiu și Radu Câmpeanu – se folosea argumentul: „ăștia nu au mâncat salam cu soia”. Altfel spus, cei veniți din Anglia și Franța nu aveau dreptul să conducă România, deoarece huzuriseră făcându-și de cap și mâncând salamuri fine, în timp ce ăilalți, nevoiți să trăiască în țară, mâncau doar salam cu soia.

Ei bine, după această poveste, trebuie și o concluzie ! Prin urmare, vă propun să luăm aminte: Ministerul Agriculturii, a decis că din acest an, mezelurile fabricate în România vor respecta rețetarul de dinainte de 1989. Adică tot ălea erau mai bune, nu-i așa ?

Iată cum istoria râde încă o dată de cei manipulați …

Reclame