2014 03 02 Basescu

Da, ați citit bine ! Conflictul din Ucraina ne poate aduce o surpriză de proporții. Conform Constituției României, (art. 83) mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Asta poate însemna că dacă România va fi angrenată într-un război, lui Băsescu i se poate prelungi mandatul. Este adevărat, doar starea de război nu este suficientă, mai trebuie și o lege organică pe care Parlamentul ar trebui să o emită. Dar o reconsiderare a coabitării deja existente între Ponta și Băsescu, va elimina o astfel de problemă.

Prin urmare, tonul belicos adoptat azi de Băsescu poate fi o etapă într-un scenariu mai amplu. În definitiv, ne-am obișnuit cu Traian Băsescu dispus să sacrifice orice pentru satisfacerea intereselor sale: democrație chiar dacă un președinte ales este expresia democrației, partide politice, chiar dacă a cundus unul dintre ele, Parlament Național pe care nu ezită să-l beștelească, chiar dacă a fost membru cu drepturi depline al respectivei instituții. Nici Parlamentul European nu a scăpat de disprețul său, căci a știut să o impună pe EBA acolo, utilizând imperfecțiunile legilor și susțineri oculte.

Așa că, ce ne mai miră ?

Reclame