2014 03 30 Dorin Cioaba

Eu cred că da ! Observați cum Elena Udrea anunță pe toate canalele că PMP va da următorul președinte al României ? Nu mă îndoiesc că aceste afirmații au un suport și primul lucru pe care îl înțeleg din aceste anunțuri, este că PMP va avea candidat în competiția pentru Cotroceni. Eventuale nelămuriri pot fi doar în ce privește identitatea acestuia, mai ales că aceași Elena Udrea se tot izmenește când vine vorba de candidatură spunând fie că nu candidează, fie că nu se simte pregătită, fie că nu-i momentul unor declarații despre așa ceva.

Cum până la începerea campaniei electorale nici nu mai este mult, pemepiștii trebuie să se grăbească și lăsând ifosele la o parte, trebuie să-și anunțe candidatul. Privind la evenimentele din săptămâna trecută şi ţinând cont de puterea de care dispune dna. Udrea, ceva mă face să cred că candidatul Partidului Mișcarea Populară poate fi chiar Dorin Cioabă.

Dar hai să mă explic ! Unul dintre evenimentele despre care ziceam mai sus, este Protocolul de Colaborare pe care Alianța Democrată a Romilor condusă de dl. Dorin Cioabă îl propune PMP-ului, iar dna. Udrea îl acceptă. Dincolo de susținerea pe care romii o vor oferi partidului dnei. Udrea în alegerile pentru Parlamentul European, detaliile prezentate în presă arată că romii au obiective foarte clare: parlamentari și consilieri locali pe listele PMP, din 2016. Mai mult, la un loc de europarlamentar s-a renunțat doar pentru că discuțiile se purtau după definitivarea listei !

Prin urmare, legăturile dintre Partidul Mișcarea Populară și Alianța Democratică a Romilor sunt mai strânse decât lasă să se înțeleagă cei doi lideri, lucru care nu trebuie să ne mire, mai ales că o astfel de situație nu este neobișnuită în politica românească. Dimpotrivă, negocierile se duc cu mult timp înainte ca legăturile să devină vizibile, iar un exemplu de bună relație între un partid politic și o grupare etnică este și recenta asociere PSD – UDMR. Iar dacă ăștia se asociează având ca obiectiv declarat buna guvernare, de ce nu s-ar putea asocia și ăilalți având ca obiectiv Președinția României ?

Dar voi mai adăuga discuției noastre încă un aspect: dna. Elena Udrea este de etnie romă, după cum precizează chiar unul dintre liderii săi, dl. Mădălin Voicu, om care – sper cinstea sa – nu și-a ascuns niciodată obârșia. Din această perspectivă, dna. Udrea va fi cu atât mai interesată în a susține o candidatură la Președinția României un reprezentant al etniei sale.

Desigur, nu cred că dna. Elena Udrea sau dl. Dorin Cioabă pot spera măcar la o calificare în turul II, dar vă propun să ne aducem aminte că și Gyorgy Frunda a participat la alegerile prezidențiale din 2000, nu pentru a câștiga ci pentru a avea posibilitatea de a vorbi despre problema maghiară într-o campanie cu maximă vizibilitate, așa cum este campania pentru alegerea președintelui.

Folosind același model, și liderul romilor democrați poate folosi prilejul pentru a duce în dezbaterea publică problemele cu care se confruntă comunitatea pe care o reprezintă. La rândul său, Partidul Mișcarea Populară are șansa extraordinară de o produce o mare surpriză. Singura șansă, dacă mă gândesc bine …

P.S. Sursa foto: http://www.cancan.ro de la o prezentare de modă cu ocazia Sărbătorilor de Paște de anul trecut.

Reclame