La începutul acestui an, Crin Antonescu stătea urcat pe cel mai mare cal din politica românească: era copreședintele alianței de guvernare deținând astfel controlul politic asupra miniștrilor PNL din guvern, era președintele Senatului și nu în ultimul rând – era candidatul cu cele mai mari șanse de a deveni președintele României. Chiar pierzându-le pe primele două, președintele PNL râmânea un candidat redutabil, capabil de orice surpriză.

Ce s-a întâmplat în mai puțin de șase luni ? Cum de a fost posibil ca niciunul dintre aceste atribute să nu-i mai fie astăzi la îndemână ?

Și mai ales, cum de este posibil ca Partidul Național Liberal să se transforme atât de repede din partidul care avea șansa de a da președintele României, într-o adunătură care se gudură printre picioarele lui Iohannis ?

Cred că răspunsul trebuie căutat în rezultatul alegerilor din 25 mai și în celebra declarație a lui Antonescu, care spunea că va demisiona din funcția de președinte, dacă PNL va obține sub 20 %. Și totuși, aceea declarație nu a fost singură, chiar dacă s-a insistat mult asupra ei. Vă aduc aminte și subliniez: același Antonescu spunea că demisia lui va veni doar după ce va tăia și câteva capete vinovate pentru eventualul eșec. Prin urmare, demisia președintelui ar fi trebuit să urmeze doar după analiza rezultatelor obținute și numai după aplicarea a măsurilor ce vor decurge de aici.

După cum știm, PNL nu a depășit ținta propusă, iar demisia lui Antonescu a venit fără ca „tăierea capetelor” să mai aibă loc. În locul analizei obligatorii a rezultatelor obținute, liberalii s-au trezit cu alte teme: fuziunea cu PD-L și schimbarea apartenenței politice, de la grupul liberal – ALDE la grupul popular – PPE.

Iată de ce, eu cred că spectacolul pe care-l vedem acum este ultimul act din trădarea submediocrilor din partid, adică a acelora care au tras partidul în jos. Aceștia, speriați de posibilitatea cuvenitelor corecții ce ar fi urmat și având timp ca urmare a indeciziei lui Crin Antonescu (cine l-o fi sfătuit să amâne analiza alegerilor ?) au pus mână-de-la-mână și au aplicat planul de îndepărtare a președintelui în exercițiu, ca unică șansă de salvare. Altfel spus, „Klaus Iohannis – președinte”, nu este altceva decât efectul pervers al victoriei neperformanței politice și incompetenței manageriale din PNL.

Ce-i de făcut ? Mai nimic ! Totuși, chiar dacă nu mai deține puterea absolută în partid, Crin Antonescu are datoria să-și respecte promisiunea făcută și alături de demisia deja realizată, să indice oamenii din partid care au contribuit la ne-atingerea obiectivelor propuse. Știu că poate face această analiză și știu că o poate face publică.

Chiar dacă nu va mai produce efecte, pentru mulți liberali va fi o reparație morală. Măcar atât …

Anunțuri