2014 07 07 KH

Kelemen Hunor amenință țara, guvernul și partidele că-și retrage ungurii din guvern.

Țara ar trebui să se teamă, deoarece – nu-i așa ? – poate urma instabilitate. Nici guvernul nu se simte bine: tremură ca varga pentru că devine minoritar, deci expus voinței opoziției. În fine, partidele sunt nemulțumite că o mână de unguri fac atâta tevatură în politica românească.

Dar domnul Hunor este foarte ferm. Pe dânsul nu-l interesează aceste zbateri și ne declară ritos, să-l audă toată lumea:

„Nu pot să trăiesc într-o stare de schizofrenie !”

Evident, starea de schizofrenie pe care domnul ministru nu o mai poate accepta, este o stare anume din guvernul Ponta II.

Și totuși, eu cred că domnul ministru trăiește foarte bine în „schizofrenia” aia care-i repugnă atât de tare. Atât de bine, încât nu s-a lăsat dus din aproape nicio guvernare. Și nu s-ar lăsa dus nici acum, dar se pare că ăsta-i ordinul venit de la Bruxelles, să meargă să întărească „dreapta” fuzionardă. Dacă-i așa sau altfel, ne vom lămuri peste câteva zile, doar că ceva mă face să cred că guvernul Ponta va pierde sprijinul UDMR.

Ca să facem o scurtă recapitulare, clubul maghiarilor a fost mereu o parte însemnată a oricărui guvern, începând cu 1996. Este drept, uneori, prezența în guvern nu a însemnat miniștri ci doar secretari de stat. Chiar dl. Hunor cel Indignat de astăzi, nu s-a rușinat să accepte oferta lui Ponta, după cum nu s-a rușinat nici de oferta lui Boc sau a lui Ungureanu.

P.S. Ca să ne facem o idee despre ce înțelege dl. Hunor din funcționarea guvernului din care el însuși face parte, să mai spunem că schizofrenia este considerată o boală psihică, caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire, cu manifestări de halucinații și deliruri.


Citește pe aceași temă, un articol din februarie 2011: Congresul UDMR: o demonstrație de forță politică

Anunțuri