2014 09 Basescu & Gates

De ani de zile, pupincuriștii lui Băsescu ne vorbesc în termeni laudativi despre statul de drept și reforma justiției. Acestea ar fi marile și incontestabilele realizări ale celui ce din noiembrie încolo va deveni un simplu cetățean și apoi – să sperăm ! – un simplu deținut.

Ei bine, uite că nu-i așa !

Cea mai bună dovadă că justiția lui Băsescu nu este în stare să funcționeze de capul ei, ne vine tocmai din ultima acțiune a DNA-ului, cea în care s-a cerut începerea urmăririi penale împotriva a nouă foști miniștri, pe subiectul licențelelor Microsoft care ar fi costat cu câteva zeci de milioane de euro mai scump decât trebuie. Evident, cele câteva zeci de milioane de euro, s-ar fi transformat în niște binecuvântate șpăgi pe care compania americană le-ar fi plătit oficialilor statului român.

Cred că de acum este clar pentru toată lumea că nu justiția românească a reușit această performanță ci Departamentul de Justiție al Guvernului SUA care întreprinde propria sa anchetă peste ocean. Întrucât din ancheta lor a rezultat existența unor posibile infracțiuni comise în România, normal că americanii au informat omologii români, apoi au cerut să fie luate și măsuri. Aceasta este explicația pentru inițiativa DNA și nu presupusa lor competență !

Știm că subiectul acestui dosar este dat de o afacere cu licențe Microsoft care începe în 2004 (deci acum 10 ani !) și despre care presa românească a vorbit și a scris destul de mult. Inexplicabil, niciuna din instituțiile statului nu s-a autosesizat iar biznisul s-a derulat nestingherit pe sub nasul tuturor prim-miniștrilor de atunci și până acum: Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta. În tot acest timp, președintele a fost unul singur: Traian Băsescu, despre care sper că nimeni nu se îndoiește că este mereu informat despre orice nelegalități aflate în desfășurare și în care sunt implicați demnitarii. Doar că eu îl suspectez că a folosit informațiile nu pentru a aplica justiția ci pentru a dijmui șpăgile.

La fel ca-n zicala cu „vinul roșu face bine femeilor, dar numai dacă-l beau bărbații” tot așa, justiția românească lucrează, dar numai dacă cineva o împinge de la spate – în cazul nostru, americanii.

Tot e bine, dar în cazul ăsta mă întreb de ce plătim impozitele în România și nu le plătim în State ?

Reclame