2014 Adunarea Nationala

În timpul Revoluției Franceze, susținătorii Regelui participau la Adunarea Națională stând în partea dreaptă a sălii. În mod natural, susținătorii republicii au ocupat partea din stânga a sălii. De atunci, politica a devenit „de dreapta” sau „de stânga”.

De când a început campania electorală, asist la o nesfârșită dezbatere despre ce este dreapta politică românească. Situație oarecum normală în condițiile în care cei doi principali candidați la președinție își asumă a fi unul de stânga, altul de dreapta.

Evident, niciunul dintre cei doi nu este ceea ce susține, dar asta-i altă treabă. Când se face vreo înșelătorie comercială, se zice că prost nu-i ăla care cere ci ăla care dă. Așa-i și în politică: candidații pot zice orice, prost este cel care-i crede.

Revenind la subiect, se observă cum polarizarea politică românească a condus la formarea a două mari tabere: pe de o parte, cea grupată în jurul puterii, respectiv PSD, PC, UNPR și încă neînființatul PLR. De partea cealălaltă, se găsește opoziția: un PNL dezorientat dar preluat din voleu de PDL, la care se mai adaugă câteva persoane și partide ce gravitează ca niște fluturi în jurul becului Băsescu: PNȚ-CD, PMP, FC, etc. Faptul că majoritatea acestora nu au citit vreodată un program politic de dreapta, se vede din lipsa cronică de argumente dar mai ales din înverșunarea cu susțin că Elena Udrea și Emil Boc ar fi politicieni de dreapta, că doar așa a zis Băsescu. Faptul că doamna și domnul citați mai sus, au administrat România cum au poftit și fără să încerce vreodată măsuri de dreapta, nu mai contează pentru nimeni.

Mai există și un soi de apostoli ai dreptei care te pun la index imediat ce îndrăznești să-ți pui întrebări sau să exprimi alte idei decât cele împărtășite de ei. Aceștia uită că dreapta venerează libertatea, că libertatea înseamnă și libertate de expresie, iar libertatea de expresie poate conduce și la păreri diferite. Din nefericire, nu doar uită lucrurile astea ci te mai și apostofează: dacă nu ești cu dreapta aia a lui, ești prost, asculți manele și te-ai născut la Craiova, care-i plină de țigani. Am încercat cu multă răbdare (și chiar curiozitate) să aflu de la acești oameni ce înțeleg ei prin dreapta. Nu doar că nu am aflat nimic, dar după ce am ascultat nesfârșite stereotipuri imbecile, m-am ales cu un potop de înjurături, inclusiv cu invitația de a emigra în China.

În ultimii 25 de ani, măsurile de dreapta au existat doar în programele politice prezentate în congrese, dar nu în practica vreunui guvern. Niciunul dintre partidele care-și asumă identitatea de dreapta nu-și asumă și comportamentul de dreapta în actul de guvernare.

De ce ? Răspunsul este evident: la congrese este frumos, mobilizator și înălțător să ții discursuri despre politicile de dreapta. În schimb, când ești la guvernare picioarele se înmoaie iar curajul părăsește nobilii promotori ai dreptei. Mirajul păstrării puterii acționează și devine mai important decât programul de dreapta prezentat în congres cu puțin timp în urmă. Inevitabil, acesta se diluează până la inconsistență .

Așa se face că timp de 25 de ani am tot sperat că un partid politic va avea curajul să înceapă să reformeze economia, finanțele, administrația folosind principii de dreapta. Niciunul dintre partidele care a fost mandatat de electorat în acest scop nu a făcut-o. Din acest motiv, electoratul de dreapta a fost sistematic dezamăgit iar în clipa de față, deloc întâmplător, se regăsește în zona celor care – ca să folosesc o expresie cunoscută – se pișă pe el de vot. Adică nu votează sau merg la votare pentru a-și anula votul.

Evident, rezultatul alegerilor de mâine nu va rezolva această situație. Mai mult, politica românească va fi și pe mai departe parazitată de aceiași impostori care vor continua să se autodefinească a fi de dreapta.

Fără să am pretenția că pot clarifica eu aceste dispute, câteva precizări se impun, totuși. Nu de alta, dar poate vor înțelege cât mai mulți că în România, nu a existat niciun guvern de dreapta, deși sunt câțiva care mint pe această temă.

Dreapta consideră că economia trebuie lăsată liberă, iar statul să fie complet îndepărtat din exercitarea activităților economice. Dimpotrivă, stânga consideră că economia trebuie să fie controlată integral sau măcar parțial de stat. În România, statul continuă să fie un jucător important prin proprietățile deținute și pe care refuză să le privatizeze. Din 1990 încoace, toate guvernările au refuzat o implicare de pe poziție de dreapta, adoptând o atitudine moderată a celebrului slogan din anii 90, „Nu ne vindem țara”.

Dreapta consideră că munca este capitalul al celui ce muncește. Muncitorul poate să-și vândă munca ca pe orice altă marfă și implicit statul trebuie să o impoziteze cât mai puțin. Totodată, dreapta susține proprietarii, deoarece aceștia sunt cei care crează și oferă locurile de muncă. Dimpotrivă, stânga susține muncitorul, de multe ori împotriva propriului angajator. De exemplu, salariul minim garantat este un concept de stânga, menit să asigure oricărui angajat un venit chiar pentru o muncă necalificată. În România avem una dintre cele mai restrictive legislații din lume, atât în ce privește impozitarea cât și reglementarea.

Dreapta consideră că învățământul trebuie eliberat de monopolul statului, concomitent cu eliminarea impozitului aferent plătit de toți cetățenii, indiferent dacă beneficiază sau nu de educație. Școlile private ar trebui să existe pe toate palierele (preșcolar, scolar, gimnazial, universitar) iar statul să se limiteze la finanțarea unui învățământ minimal. Dimpotrivă, stânga consideră că programele școlare trebuie făcute de stat și tot statul trebuie să finanțeze educația de la nivel primar până la nivel universitar. Politica de stânga practicată de zeci de ani de zile în România, a produs o inflație de diplome inutile, dublată de o lipsă cronică de pregătire a majorității absolvenților de învățământ.

Dreapta consideră impozitele ca pe un furt pe care statul îl practică împotriva contribuabililor. Dimpotrivă, stânga va fi mereu preocupată de taxare pe care o va considera un instrument pentru egalizare între bogați și săraci.

În loc de concluzie, o să reiau apelul din titlu: mai lăsați-mă o dată cu dreapta vostră, că habar n-aveți despre ce-i vorba.

Anunțuri