2015 02 Elena Udrea la Parlament

Elena Udrea a ținut ieri o conferință de presă. Fosta pupilă băsistă a folosit prilejul pentru a aduce precizări în legătură cu situația în care se găsește, după ce DNA a dispus împotriva domniei sale începerea urmăririi penale pentru săvârșirea a cel puțin trei infracțiuni: (1) abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, (2) tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și (3) folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Nu voi face aprecieri despre activitatea infracțională descrisă în comunicatul DNA. Sper doar că procurorii își vor face treaba și vor reuși să identifice toate hoțiile pe care banda portocalie le-a organizat în ultimii ani.

Pe de altă parte, nu pot trece cu vederea faptul că un deputat împotriva căruia s-a cerut începerea urmăririi penale, consideră de cuviință să se dezvinovățească de acuzele aduse tocmai în incinta Parlamentului României și având însemnele acestuia pe fundal. Este o ofensă gravă pe care Elena Udrea o aduce instituției fundamentale în orice stat de drept, dar mai ales în România unde Parlamentul ocupă un loc aflat în subsolul încrederii publice.

Să facem un efort de imaginație (nu prea mare !) și să ne gândim că Elena Udrea va fi trimisă în judecată și ulterior condamnată. Într-o astfel de situație, memoria colectivă va păstra imaginea infractoarei asociată cu imaginea Parlamentului …

Pornind de la această situație, cred că este nevoie de o reconsiderare a regulamentelor interne din Parlamentul României, mai ales că subiectele abordate de Elena Udrea nu aveau nicio legătură cu activitatea sa de parlamentar.

Anunțuri