Aflu că Victor Ponta sprijină ideea de „contribuție suplimentară” pe care pacientul poate să o ofere medicului, dar cu trei condiții: contribuția să nu fie condiționată de medic, să se facă după încheierea actului medical și să fie declarată pentru a fi impozitată.
Altfel spus, pacientului i se permite să ofere pentru actul medical o sumă de bani despre care putem presupune că va avea o valoare destul de precisă, probabil variabilă, de la costurile mici pentru o simplă injecție la costuri mari pentru intervenții complicate sau operații sofisticate. Care-va-să-zică, va fi o plată pentru un serviciu
Din nefericire, ideea este proastă de două ori.
În primul rând, pentru că statul încasează de la toți cetățenii României taxe și impozite în numele obligațiilor asumate prin Constituție și alte legi de a veghea la starea de sănătate a populației. Cu banii colectați în acest fel, statul ar trebui să asigure tot ceea ce este necesar: spitale și dotări, medicamente, tratamente, instruirea personalului, salarizarea în sistem, etc. Dar – după cum știm – asta nu se întâmplă. Deși avem cu toții obligația de a ne plăti datoriile față de stat, același stat se eschivează de la datoria sa de a ne asigura sănătatea și găsește mereu scuze pentru a nu-și face datoria.
Ultima idee a statului, exprimată chiar de primul ministru, este că cetățenii pot să ofere medicilor o contribuție suplimentară pentru a fi mai bine serviți. În concluzie, statul își recunoaște incapacitatea de a organiza sistemul, iar pentru ca ideea contribuțiilor suplimentare să fie acceptabilă, statul nu trebuie să mai colecteze bani de la cetățeni motivând că le asigură servicii medicale și sănătate publică. A continua să colecteze în timp ce „contribuțiile suplimentare” sunt permise, este echivalent cu o hoție pe care statul o practică împotriva cetățenilor săi, folosind aparatul fiscal de care dispune.
În al doilea rând, ideea este jignitoare pentru medici și întreg personalul din sistem. Îmi aduce aminte de o știre TV de acum câțiva ani, cu un părinte degenerat dintr-un județ din Moldova. Fusese părăsit de nevastă și pentru că nu putea să-și întrețină copiii, le permitea să se „organizeze” singuri. Prin urmare, ăia mici cerșeau prin parcările de la supermarket, furau prin piață, nu doar mâncare ci și vreun portofel de pe la vreun bătrân, etc. Singura obligație a copiilor era să aducă acasă prinosul „muncii” lor, pe care tatăl îl impozita părintește: jumate el, jumate copiii lui.
Sigur, nu pot să pretind de la primul ministru să fie un „părinte al națiunii”. Dar pot să pretind că singura soluție pe care o mai are sistemul sanitar din România, este doar privatizarea grabnică. Altfel, vom continua să fim spectatori ai nesfârșitelor reforme.
Blogul lui Buzatu 