2015 09 Radu Mazare

Știu că astăzi se scrie despre începerea școlilor. Dar am mai tratat subiectul și anul trecut (click aici) și în alți ani, așa că ziua de azi ar fi trebuit să treacă lăsându-ne mulțumiți că nu plouă.

Și totuși, pe drumul către școală, privirea mi-a fost atrasă de imaginea alăturată, rămasă probabil din vremurile când fiind liber să ia șpagă și să se plimbe prin țară, domnul Radu Mazăre ajunsese și pe la Craiova unde – după cum se vede – a impresionat atât de mulți oameni, încât unul dintre ei s-a grăbit să-și exprime respectul pe chioșcul unui privatizat.

În felul acesta mi-am adus aminte că sub odioasa dictatură parlamentară PSD – PNL, cunoscută și sub denumirea USL, au fost promovate câteva modificări de substanță în Legea Urbanismului.

O să mă întrebați care-i legătura cu Mazăre ? Puțină răbdare, că în continuare vă explic !

Întâmplarea s-a consemnat în iulie 2013 și poate fi un exemplu perfect despre incompetența transpartinică a parlamentarilor români: legea de modificare a legii este inițiată în 2011, cu susținerea lui Emil Boc ca prim ministru și a Elenei Udrea ca ministru de resort, urbanismul românesc fiind pus pe un raft în bucătăria Ministerului Dezvoltării Regionale. Imediat după plecarea lui Boc de la Palatul Victoriei, legea este recuperată de noii veniți care nu se sfiesc să păstreze ce le convenea și să adauge alte prevederi în conformitate ce noile tendințe. Printre modificările prostești aduse legii este și cea prin care Planurile Urbanistice Zonale din orașele cu statut de stațiuni turistice să fie făcute și aprobate de autoritățile locale.

După cum bine se știe – și acum răspund la întrebarea de mai sus – această modificare a fost intens susținută de PSD, fiind conformă cu interesele lui Radu Mazăre așa cum înțelegea el să și le susțină în Mamaia și în zona turistică din zona Municipiului Constanța. Sau, ca să fim mai bine înțeleși: conform noii legi, construcția unui nou hotel / restaurant / club, urma să depindă exclusiv de autoritățile locale: primarul și consiliul local subordonat primarului.

Din nefericire, aceste modificări la lege cerute de Mazăre și aprobate de ai lui, au început să producă încet dar sigur haos în dezvoltarea tuturor orașelor, nu doar în Mamaia și Constanța. Degeaba au protestat asociațiile arhitecților și societatea civilă. Ca și în alte rânduri, s-a dovedit că ce se stabilește în zona politică are mai multă putere decât orice argument profesionist.

Astăzi, după mai bine de doi ani, rămâne de neînțeles de ce o astfel de aiureală mai este menținută și mai ales de ce nimeni nu încearcă să readucă legea la normalitate. În definitiv, Radu Mazăre nu mai poate exercita aceleași influențe …

Anunțuri