Astăzi, am făcut publică inițiativa mea și a unui grup de prieteni de a înființa un nou partid. Acesta se va numi Mișcarea Liberală și după cum îi spune și numele, va fi un partid liberal. Desigur, liberalismul său nu se va găsi doar în denumire ci mai ales în principiile care se găsesc în programul său politic.

După cum era de așteptat, anunțul a adus și nenumărate întrebări, din care cele mai frecvente sunt cele din titlu: „De ce un nou partid ?” și „De ce liberal ?”

Răspunsurile nu sunt greu de dat și le voi oferi pe rând:

De ce un nou partid ? Pentru că orice nou partid este necesar democrației. Știm că democrația se exercită prin intermediul partidelor politice și că oricât de hulite ar fi, partidele rămân instrumentele prin care cetățenilor le sunt propuse metodele de guvernare locală sau națională. În afara partidelor, sau în locul lor, nu poate exista nici guvernare, nici administrație. Până și Ceaușescu a înțeles asta, chiar dacă el a avut nevoie doar de un singur partid politic. Astăzi, la doar 25 de ani de la partidul unic, există tendința nefirească și chiar nedemocratică de a reduce participarea cetățenilor la fenomenul politic în același fel, reducând numărul de partide politice. Dacă pe atunci un singur partid era prea puțin, acum două partide să fie prea mult ? Nu ! Adevărul este că cetățenii trebuie să aibă dreptul să aleagă din cât mai multe posibilități și din cât mai multe oferte. Prin urmare, apariția unui nou partid politic trebuie salutată ca fiind o dovadă de sănătate a democrației românești.

De ce un partid liberal ? Înainte de a răspunde, trebuie să observăm că liberalismul românesc suferă. Nu vreau să mă refer aici la neașteptata și nepotrivita fuziune liberală care a început anul trecut și care probabil că nu se va sfârși niciodată. Mă refer doar la faptul că în politica românească nu (mai) există un discurs liberal. Îmi pare rău să constat, dar majoritatea inițiativelor politice se caracterizează prin populism și demagogie, iar nașterea chinuită a Codului Fiscal a dovedit din plin asta. Nu doar din aceste motive (căci sunt și altele), un nou partid trebuie să fie liberal. Fără să vrem o competiție pe culoarul liberalismului, noi vom propune o viziune proprie asupra reformei de care societatea românească are nevoie și sperăm ca în acest demers civic să fim urmați de cât mai mulți oameni. Această viziune se numește Mișcarea Liberală.

Nu voi încheia înainte de a mai adăuga că ne dorim să aducem un suflu nou în politica românească. Observăm cu toții că dezbaterea publică a fost acaparată de teme politicianiste, ieftine, false, inutile. De fapt, partidele politice nu se mai ocupă cu rezolvarea problemelor cetățenilor ci doar cu disputele sterile și interminabile referitoare la împărțirea puterii. În același timp, comunitățile sunt neglijate iar soluțiile necesare întârzie să apară. Iată de ce, fără să avem pretenția unei tratări exhaustive, prezența noastră în teren va aduce contribuții la toate problemele majore.


Documente:

Programul Partidului Miscarea Liberala

Anunțuri