În Craiova tocmai a luat sfârșit o manifestare semi-culturală intitulată pompos, pretențios și inutil „Festivalul Antic Pelendava”. Că antichitatea pe meleagurile Craiovei e mai degrabă o poveste decât un adevăr istoric este o situație care nu mă preocupă acum, așa că o las spre dezbatere istoricilor. În schimb, sunt chiar foarte preocupat de temele alese pentru această manifestare publică deoarece ea nu a fost destinată doar adulților ci și copiilor despre care știm că au o personalitate încă neformată.

Spun asta, deoarece navigând pe net, mi-a fost dat să găsesc imaginea de mai jos, surprinsă chiar în timpul derulării pomenitului festival.

2015 10 14 Festivalul Pelendava

După cum se vede, alături de actorii Nae Alexandru și Eugenia Șerban (prezentați de Primăria Craiovei ca fiind amfitrionii festivalului) mai sunt prezente și trei capete umane despărțite de corp și înfipte în sulițe.

Fiind de bună credință, pot presupune că-i vorba doar despre o idee proastă, dublată de o nefericită regie / scenografie, iar capetele din care atârnă artere însângerate sunt doar piese de recuzită.

Dar chiar și așa, imaginea oferită de primărie cetățenilor Craiovei este cu adevărat macabră. Ea sugerează mai degrabă prezența luptătorilor ISIS pe străzile din centrul vechi și în niciun caz nu pot fi asimilate unui oraș cu pretenția de a deveni Capitală Culturală a Europei.

Din nefericire, lucrurile nu se opresc aici. De mult timp Craiova este un oraș asociat în mod nemeritat cu scandaluri de stradă, violențe în spațiul public, crime nedezlegate. Îmi pare rău că se întâmplă asta, dar imaginea creată și promovată de primărie sprijină tocmai astfel de idei.

Mai mult decât atât: își pune cineva întrebarea în ce fel contribuie o astfel de imagine la aplecarea spre violență a copiilor cărora li s-a întâmplat să vadă spectacolul organizat de primărie ? Să nu uităm că în cazul filmelor cu scene de violență, părintele este prevenit să nu permită copilului vizionarea.

Chiar dacă nu ne punem astfel de întrebări, este timpul să o facem. Altfel, vom constata peste ani că în jurul nostru va fi și mai multă violență. Iar sursa acesteia se poate găsi și în spectacolele macabre organizate tocmai de instituții care – în mod normal – ar trebui să nu le permită.

Anunțuri