Fotografiile ce urmează nu sunt făcute prin cine știe ce coclauri. Mă credeți sau nu, imaginile sunt luate la mai puțin de 3 km. de Primăria Craiovei, sau dacă vreți un reper din zonă, la nici 500 de metri de celebrul centru funcțional unde marile partide ale țării fac adunări spectaculoase, cu membri mulți, ca să-și arate unii-altora cât sunt ei de buni.

La intrarea in cartier

După cum se vede, realitatea este foarte diferită, numai să ai curaj să o accepți. În ce mă privește, mi-am luat inima în dinți și împreună cu câțiva prieteni am făcut o plimbare pe jos prin cartierul craiovean Popoveni. Am stat de vorbă și cu mulți oameni, unii ieșiți dintr-o firească curiozitate la poarta casei: ce-o fi cu omul ăla și de ce face fotografii ?

Am avut plăcuta surpriză să constat că mulți dintre ei mă cunoșteau, fie din dezbateri televizate, fie ca urmare a articolelor din presa scrisă. Evident, am folosit prilejul ca să aflu câte ceva dintre problemele zonei. Vorba unuia dintre oamenii ieșiți la poartă cu care am și discutat: „Mergi primar, dom’ne ! Ai făcut treabă pentru matale, poate o să faci treabă și pentru noi, aștia d-acilea …”

Cea mai mare parte a acestora, rezultă din pânza freatică foarte sus. Din acest motiv, la fiecare ploaie mai importantă, dar și la topirea zăpezilor, curțile oamenilor sunt inundate. Mai mult, umezeala lăsată de ape, face ca majoritatea caselor să capete igrasie. Din nefericire, fenomenul cu care se confruntă acești locuitori ai Craiovei este destul de recent ! În urmă cu câțiva ani, nu se manifesta, iar pânza freatică era mult mai jos.

Din acest motiv, în zonă se impune de urgență o analiză a solului, atât geo cât și hidro. În funcție de rezultatele analizei, trebuie să urmeze o amplă lucrare de hidrotehnică cu scopul de a îndepărta apa din sol. În definitiv, umezeala solurilor nu este o situație care să nu poată fi controlată și apoi corectată. În plus, istoria recentă a locului spune că astfel de probleme nu au existat, deci lucrarea nu ar face altceva decât să restabilească o stare de fapt existentă cu ceva timp în urmă. Iar ca măsură urgentă, măcar unele drenaje pentru captarea și dirijarea apelor, trebuie făcute imediat, cât mai permite vremea bună și înainte de eventuale ninsori și ploi.

O altă problemă este absența unui trotuar care să lege măcar școala din cartier de stația de transport în comun. Culmea este că trotuarul a existat, dar lucrări de canalizare făcute cu ceva timp în urmă l-au distrus, după care nimeni nu s-a mai ocupat de refacerea lui. Păcat, dar și periculos, deoarece mulți copii pleacă de la școală mergând anapoda pe carosabil, în condițiile în care traficul pe Șoseaua Popoveni este destul de intens.

Stația de transport in comun

Iar dacă tot vorbim și despre stația de transport în comun, trebuie spus că aceasta este doar o placă fixată pe un stâlp înfipt în pământ, după cum se vede mai sus. Pe placă tronează o ironie de-a primăriei, acolo fiind inscripționat textul „Primăria Craiova – Transport de calitate”. Probabil că se referă la calitatea stâlpului, nicidecum la calitatea stației.

Despre eterna problemă a asfaltărilor nici nu mai deschidem subiectul. Străzile sunt desfundate de parcă au trecut tancurile. În plus, datorită nenumăratelor straturi de balast împrăștiat cu felurite ocazii, străzile au ajuns să fie și cu un metru mai ridicate decât trotuarele, făcând ca apele pluviale să se reverse în curțile oamenilor, agravând situația de care vorbeam la început.

Nu pot încheia făcând promisiuni, dar adaug câteva fotografii care vorbesc prin imagini mai mult decât pot să o fac eu prin cuvinte. În plus, îmi doresc din partea celor care ajung să citească acest material, să-și exprime păreri pentru a intra în dezbatere.

Fantana parasita

Din peisaj face parte și o fântână părăsită. Poate că un pic amenajată, cu câteva băncuțe, un gard viu și alți arbuști, ar putea fi un loc plăcut și pitoresc, în special vara.

O alee din cartier

Străzile noroite dau un peisaj rural. Culmea este că locuitorii din zonă plătesc impozite ca la oraș, nu ca la țară …

Bietul indicator

Un indicator de circulație culcat la pământ. Oare de cât timp stă așa,  așteptând bunăvoința primăriei ? Probabil până când cuiva i se va face milă de fierul din el și îl va fura.

Un cătel la scoala nr. 27

Evident, școala cartierului este păzită cum se cuvine ! Măcar atât !

Reclame