Conform știrilor de ieri, Primăria Craiova a refuzat oferta Federației Române de Tenis pentru organizarea meciurilor de Cupă Davis în Sala Polivalentă. Motivarea adusă acestui refuz de către dna. primar Vasilescu este aiuritoare: cică ar fi fost costuri prea ridicate iar Primăria nu și-ar fi permis să le plătească.

Polivalenta

De fapt, cheltuiala organizării Cupei Davis nu ar fi fost prea mare: 40.000 de euro, adică o sumă care ar fi fost recuperată cu prisosință pe parcursul celor câteva zile cât dura turneul. Întâmplător sau nu, aceeași primărie nu a avut niciun complex când a fost vorba despre Centura de Aur la Box, ocazie cu care, prin vară, a plătit o sumă similară pentru a fi gazda competiției.

Evident, și spun asta cu tot respectul pentru nobilul sport care este boxul, cele două evenimente nu sunt comparabile nici ca anvergură nici ca prestigiu, Cupa Davis fiind una dintre cele mai importante competiții sportive din lume, cu o vechime de peste 100 de ani.

Citind despre cum tratează primăria orașului meu astfel de evenimente, m-am gândit că nici nu poți să le ceri prea multe. De fapt, dacă îți place muzica simfonică, plătești biletul la un concert de muzică simfonică, iar dacă îți place muzica rock, plătești pentru concertul de muzică rock. Așa și primăria: dacă lor le place boxul, dau bani la box, iar dacă nu le place tenisul, nu dau bani la tenis. Simplu, nu-i așa ?

Probabil că nu aș fi scris nimic despre asta, lăsând întâmplarea să treacă fără o altă reacție din partea mea. Mi-am zis că vor mai fi și alte ediții ale Cupei Davis, iar atitudinea reprobabilă a primăriei de azi față de Federația Română de tenis, va putea fi corectată de primăria viitoare. M-am limitat la a citi reacțiile craiovenilor, cele mai multe dintre ele fiind în mod firesc virulente și reprobatoare. Dar, surpriză ! Probabil tocmai ca urmare a reacțiilor, cei pricepuți au confecționat o nouă explicație care a început să circule pe post de scuză: cică Sala Polivalentă nu era omologată pentru a putea găzdui competiții de tenis de câmp. Altfel spus, primăria Craiovei ar fi avut bune intenții și poate că și-ar fi dorit organizarea evenimentului, dar nu erau condiții …

Ei bine, asta-i o adevărată gogoașă !

Într-adevăr, sala polivalentă din Craiova nu este omologată pentru tenis de câmp. Și nici nu putem pretinde primăriei să inițieze un demers atât de sofisticat, că dacă nu au fost în stare să obțină acordul ISU pentru târgul de săptămână, cum ar putea să obțină omologarea unei săli de sport ?

Polivalenta Miting PSD

Doamnă primar, răspunsul corect pe care trebuia să-l formulați către Federația Română de Tenis, era că noi, craiovenii, ne simțim mândri să fim gazde pentru Cupa Davis. Mai trebuia să adăugați că dintr-o regretabilă neglijență, deși administrați orașul de trei ani de zile, nu v-ați dat seama că ditamai sala de sport nu este omologată și pentru tenis de câmp, gândindu-vă că dacă este omologată pentru marile adunări ale PSD-ului, nu mai are nevoie de nimic altceva. Apoi trebuia să încheiați răspunsul, angajându-vă că în termenul prevăzut până la începerea competiției, omologarea va fi făcută.

P.S. Omologarea constă în completarea unui formular pus la dispoziție de federație și îndeplinirea unor norme prevăzute de acel formular. Câteva treburi extrem de simple care se puteau face cu sprijinul federației în foarte scurt timp.

Anunțuri