2016 08 24 Selfie cu Cumintenia Pamantului

După cum a aflat deja toată lumea, în 1907, Constantin Brâncuși a sculptat „Cumințenia Pământului”. Câțiva ani mai târziu, lucrarea ajunge în proprietatea unui prieten al marelui sculptor, care a plătit pentru ea nu mai puțin de 1.500 de lei.

Ca să avem un ordin de mărime, să spunem că în acele vremuri, un dolar american costa cam 5 lei, deci prețul sculpturii fusese convenit de Brâncuși și prietenul său la vreo 300 de dolari. Tot atunci, ultimul tip de automobil Ford (modelul T) costa cca. 800 de dolari.

Dar să revenim !

După sfârșitul războiului și fraudarea alegerilor, comuniștii ajung la putere și încep Marea Hoție Națională: confiscă proprietatea țărănească, naționalizează întreprinderile de orice fel, preiau în folosul propriu casele în care locuiau micii și marii burghezi. De ochiul vigilent al noului stat nu scapă nici lucrări artistice: tablouri și sculpturi sunt confiscate de-a valma, uneori fără nicio explicație, alteori cu explicații zeflemitoare ori lipsite de fundament juridic. „Cumințenia Pământului” este unul dintre exemple: în 1957, statul român dă buzna peste prietenul lui Brâncuși și îi ia sculptura din casă, motivând că omul nu poate să-i asigure condiții prielnice de conservare.

După 1990 foștii proprietari (sau moștenitorii acestora) încep să pretindă restituirea proprietăților. Surprinzător pentru unii, pe deplin justificat pentru alții, statul român s-a opus la restituiri cât a putut: a dat legi proaste sau inaplicabile, s-a judecat din răsputeri cu foștii proprietari, a luat în derâdere proprietatea. Poate ne aducem aminte de celebra expresie a lui Ion Iliescu, președinte de țară, președinte de partid, individ socotit a fi cel mai însemnat politician român post-revoluție: „Proprietatea este un moft!”

Totuși, proprietarii nu s-au lăsat și chiar dacă statul, timpul și bolile au reușit să-i învingă pe unii, alții au reușit iar statul a fost nevoit să le restituie proprietățile furate în anii de groază de după instaurarea comunismului. Este drept, uneori a fost nevoie de lungi procese în justiție.

În ce privește „Cumințenia Pământului”, procesul proprietarilor de drept cu statul român a durat ani buni, dar a fost finalizat cu restituirea sculpturii către moștenitorii primului proprietar abia în 2012.

După 2014, încep negocieri între proprietari și stat, având ca scop vânzarea statuii. Evident, fiind vorba despre un obiect de patrimoniu național, statul poate exercita un drept de preempțiune. Altfel spus, doar dacă statul nu vrea (sau nu poate) cumpăra lucrarea, doar atunci proprietarii pot să facă o vânzare pe piața liberă. Negocierile au fost începute de ministrul culturii de atunci, respectiv de dl. Kelemen Hunor. Cu această ocazie s-a stabilit și necesitatea unei evaluări a prețului corect, ca o condiție esențială în desfășurarea ulterioară a negocierilor.

Din păcate, relația proprietari – statul român s-a deteriorat și acum s-a ajuns la un impas. Deși valoarea de piață este cotată la cca. 20 milioane de euro, prețul tranzacției s-a stabilit la 11 milioane, deci aproximativ jumătate. Din această sumă, guvernul s-a angajat să plătească doar o parte, respectiv 5 milioane de euro, restul urmând a fi obținuți printr-o subscripție publică.

Așa a început campania de colectare a donațiilor de la cetățeni și firme. Totuși, această pretenție exprimată de stat față de cetățenii săi, este deplasată.

În primul rând, pentru că atât cetățenii cât și firmele contribuie deja prin taxe și impozite la bugetul național. Apoi, printr-o justă și corectă împărțire a acestor bani, guvernul conformează cheltuielile în toate zonele de competență: sănătate, învățământ, cultură, transporturi, etc.

În al doilea rând, pentru că statul are anumite obligații prevăzute de Constituție. Printre acestea, figurează și cea formulată de Art. 33, unde stă scris că:

„Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume”.

Așadar, textul de lege oferă o exprimare lipsită de orice echivoc, din care rezultă că protejarea și conservarea moștenirii culturale naționale trebuie să fie susținută de stat fără opreliști. Ori în cazul nostru, statul probează o renunțare de la aceste principii, pentru că nu apelul către cetățeni și nici susținerea unei campanii publicitare nu aduce soluția așteptată. Dimpotrivă, în loc să anunțe o contribuție parțială la achiziția operei lui Brâncuși, statul trebuia să anunțe contribuția totală, integrală.

Mai mult, prezentarea de scuze pentru perioada în care statul a deținut proprietatea pe nedrept, precum și pentru procesul în care s-a opus la retrocedarea lucrării către deținătorii ei, ar fi fost o acțiune cu adevărat lăudabilă.

Cred că s-a ajuns aici printr-un șir de decizii nepotrivite. Mă gândesc și la faptul că din momentul în care moștenitorii au obținut hotărârea de retrocedare (2008) și până astăzi, ministrul culturii s-a schimbat de mai bine de zece ori. Chiar și așa, ultimul dintre ei – dna. Corina Șuteu – are obligația de a corecta greșelile tuturor celorlalți.

O adevărată cumințenie ar fi încetarea imediată a campaniei de publicitate, concomitent cu alocarea din fondul de rezervă al guvernului a sumei necesare pentru completarea sumei convenite la negocieri. Așa cum am spus mai sus, s-ar cuveni și prezentarea de scuze din partea statului către proprietari și nu doar pentru perioada în au fost nedrept deposedați de sculptura lor cât și pentru timpul și banii pierduți pentru a-și recupera bunul lor.

P.S. Știe cineva cât a costat campania de publicitate pentru colectarea de fonduri ? Sper că nu o să aflăm într-o bună zi că s-au cheltuit pe publicitate mai mulți bani decât s-au strâns prin subscripția propriu-zisă …

Sursa foto: http://www.libertatea.ro/foto/selfie-cu-o-capodopera-de-20000000-eur-3/gallery/1068173

Reclame