Excepțional și incontestabil efect a avut fotografia primului ministru avansând cu greu pe culoarul aglomerat al unui avion de linie, în căutarea locului la care avea dreptul conform biletului. Susținătorii săi au preluat ideea cu multă frenezie și au distribuit-o ca pe una din marile realizări ale guvernului, subliniind că acesta-i omul care ne trebuie, că doar este modest ca noi. La rândul lor, românii par să fi uitat de marile probleme ale lumii și se simt mai fericiți ca oricând, mai ales pe fondul scandalului oferit de Gabriel Oprea prin utilizarea excesivă și nelegală a coloanelor oficiale.

Și totuși, în scurt timp, se va împlini un an de la instalarea guvernului Cioloș petrecută așa cum ne aducem aminte în noiembrie 2015. Nu mă îndoiesc că în tot acest timp, atât primul ministru cât și ceilalți membri ai cabinetului său, au făcut nenumărate deplasări în interesul națiunii, folosind serviciile diverselor companii aviatice.

M-ar bucura dacă s-ar da publicității o situație a tipurilor de bilete folosite și decontate de miniștrii guvernului în toată această perioadă. Mai precis, câte bilete au fost la Bussines-Class și câte la Economy. Nu-i greu, mai ales că-i vorba de mai puțin de un an.

Altfel, voi fi înclinat să cred că avalanșa de articole pe această temă nu este altceva decât rezultatul unei acțiuni de PR, pe cât de bine gândită și organizată, pe atât de grețoasă în populismul ei.

2016 09 05 Iohannis

Nu de alta, dar colegul lui Cioloș de la Cotroceni (da, președintele Iohannis) a folosit pentru a participa la o reuniune a Consiliului European la Bruxelles un avion de lux, închiriat special pentru eveniment.

Anunțuri