Aud tot mai des în spațiul public o afirmație aiuritoare, conform căreia oamenilor politici români li se fabrică dosare de către adversari și vrășmași. Că ei, oamenii politici, sunt corecți și cinstiți, că sunt preocupați doar de binele public, dar că DNA-ul – un instrument similar cu procuratura comunistă – le inventează povești cu șpăgi și abuzuri în serviciu, aducându-i astfel, în situația neplăcută de a nu putea să-și desfășoare activitatea. Vezi-Doamne, totul nu-i decât o înscenare politică, similară cu cele petrecute în anii ’50…

Dar ce a fost în anii ’50?

Unii au trăit acele timpuri și le știu prea bine. Alții au auzit diferite întâmplări relatate în casă de bătrânii familiei. Generația de azi, dacă vrea să afle mai multe, poate să viziteze muzeul de la Sighet sau poate să citească.

Eu o să spun doar că luna aceasta se împlinesc 64 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea de la Sighet. Nu a fost singurul fruntaș politic român care a sfârșit acolo. Ca să mai dau două exemple și dintre liberali, Constantin Dinu Brătianu s-a prăpădit aproape imediat după ce a fost încarcerat, în mai 1950 iar Gheorghe Brătianu, eminent istoric și membru al Academiei Române, a mai trăit până în aprilie 1953.

2017-02-20-sighet-01

După mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul din Sighet mai bine de o sută de români, cu toții din elita țării: foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni. Unii fuseseră condamnați la pedepse închipuite, alţii nu fuseseră judecaţi deloc, câțiva nu trecuseră nici măcar prin anchete, fiind luați din casele lor fără niciun avertisment. Până în 1955, alți 100 de oameni, atât politicieni cât și ierarhi ai bisericii au fost încarcerați acolo. 50 dintre ei nu s-au mai întors niciodată … Pentru o parte dintre aceștia nu se cunoaște nici măcar locul înhumării …

Oricât de odioase ni se par astăzi, cele petrecute în penitenciarul de la Sighet în anii ’50 sunt doar o mică parte din opresiunea sistematizată la care a fost supus întreg poporul român. Sighetului i s-au mai adăugat și alte închisori, Canalul, deportările în Bărăgan. De asemenea, nu trebuie să uităm că nici cei care trăiau într-o libertate relativă nu se puteau bucura de toate drepturile. Frica de a exprima cu voce tare ceea ce gândești era binecunoscută …

Cei care s-au împotrivit în orice fel, au fost devenit ținta autorităților. Mii, zeci de mii de oameni au fost băgați în temnițe, au fost deportați sau uciși. Fără vină, sau doar pentru vina de a se fi opus cooperativizării, de exemplu … Cu toate de atunci a trecut mult timp, încă nu se știe câtă amploare a avut acțiunea represivă a statului comunist împotriva românilor. Slavă Domnului, au fost și dintre cei care au reușit să supraviețuiască, dar cu traume și sechele care i-au urmărit ani de-a rândul. Astăzi au mai rămas puțini oameni care să fi trăit acele timpuri. În general, sunt bătrâni și bolnavi, obosiți și retrași.

Pentru aceste motive, cred că cea mai gravă jignire care li se poate aduce acestor supraviețuitori este încercarea mizerabilă a câtorva politicieni de a compara martirii care s-au jertfit pentru ideile lor și demnitatea noastră cu câțiva infractori care încă mai mobilează politica românească și a căror singură credință este minciuna și hoția.

M-ar bucura dacă celor care promovează aceste idei le-ar fi rușine, deși sunt conștient că nu este posibil. După cum s-a tot văzut, rușinea lor are un preț și se comercializează fără opreliști.

În schimb, poate că vom reuși să le arătăm oprobriul nostru și poate că în acest fel îi vom tempera. Totuși, Liviu Dragnea nu poate fi comparat cu Iuliu Maniu, în niciun caz. Nici dacă ne bagă ei pe noi la Sighet, încă o dată …

Anunțuri